Portofoliul Immofinanz în România a coborât cu aproape 50 mil. euro după vânzarea proiectelor logistice

Portofoliul Immofinanz în România a coborât cu aproape 50 mil. euro după vânzarea proiectelor logistice
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2015

Portofoliul imobiliar din România al companiei austriece Immofinanz s-a redus la 907 milioane de euro, față de 952 milioane de euro în iulie, după vânzarea proiectelor de logistică, către compania americană Logicor. Immofinanz a obținut în primele nouă luni ale anului financiar 2015-2016, încheiat la 31 octombrie, venituri din închiriere în ușoară scădere pe piața din România, de 22,2 milioane de euro, reprezentând 14,2% din încasările totale ale investitorului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În perioada corespunzătoare a anului financiar anterior, veniturile din închiriere în România au totalizat 22,4 milioane de euro.

Rezultatele operaționale din România s-au ridicat la 21,8 milioane de euro și reprezintă 31,9% din rezultatele operaționale totale ale Immofinanz, iar profitul operațional (EBIT) a fost de 34,8 milioane de euro.

Proprietățile din țară ale Immofinanz reprezintă 14,6% din portofoliul companiei, evaluat la peste 6,2 miliarde de euro, România fiind a treia piață ca prezență după Rusia (25,4% din portofoliu) și Austria (19%).

Grupul deține în România 73 de proprietăți (17 investiții finalizate, 11 în curs de dezvoltare și 45 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 907 milioane de euro (649,2 milioane de euro - investițiile finalizate, 28,3 milioane de euro - proiecte în curs de dezvoltare și 229,6 milioane de euro - proiecte în curs de analiză)

Portofoliul curent de investiții este constituit din opt clădiri de birouri, evaluate la 332,5 milioane de euro (14,1% din întregul portofoliu de clădiri de birouri), cu o suprafață închiriabilă de 187.450 metri pătrați, ocupată în proporție de 80,4%, și patru proprietăți în zona de retail, evaluate la 304,9 milioane de euro (11,7% din întregul portofoliu de retail), cu o suprafață închiriabilă de 147.800 metri pătrați, ocupată 94,7%.

Printre cele mai importante proiecte deținute de Immofinanz în România se numără clădiriele de birouri Victoria Park, S Park și Iride și centrele comerciale Euromall Pitești, Gold Plaza Baia Mare, Maritimo Shopping Center din Constanța. De asemenea, Immofinanz are în dezvoltare două proiecte în București, Iride Metroffice, investiție de 35 de milioane de euro, și un parc logistic în Mogoșoaia, de 60 de milioane de euro.

Grupul a vândut portofoliul de spații logistice, evaluat la 550 de milioane de euro, inclusiv cele din România, companiei Logicor, divizia dedicată segmentului de logistică a fondului american de investiții Blackstone.

Immofinanz este activ în Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia și Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
immofinanz
portofoliu
romania