Romsilva caută constructor pentru lucrări de 4 mil. euro la trei clădiri din București

Romsilva caută constructor pentru lucrări de 4 mil. euro la trei clădiri din București
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 6 oct 2015

Romsilva așteaptă oferte de licitație pentru lucrări în valoare de 4 milioane de euro, fără TVA, care presupun finisajele și amenajările interioare, dar și utilarea și mobilarea a trei corpuri de clădiri din vecinătatea sediului central, respectiv un hotel cu 40 de camere, un centru de perfecționare și o sală de sport.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele trei clădiri fac parte din complexul multifuncțional Tei Toboc din București, care include și imobilul de birouri în care funcționează de trei ani sediul central al Romsilva.

"Lucrările la acest complex au fost scoase la licitație în 2004, când a câștigat societatea Aedificia Carpați, care a început construcția în acel an. Au fost etape și etape în toată perioada asta, când regia a trecut prin tot felul de faze, iar într-o vreme n-a mai avut finanțare și s-a blocat proiectul. În 2008, Romsilva a luat un credit și a accelerat lucrările, dar eu când am preluat conducerea regiei, în mai 2012, lucrările erau nefinalizate", a declarat pentru Profit.ro Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva.

El a spus că șantierul era, practic, părăsit în 2012, iar Aedificia Carpați solicita semnarea unui act adițional care presupunea plăți în plus. Crăciunescu a adăugat că nu a acceptat acest act adițional, pentru că deja constructorul depășise valoarea contractului cu 19%.

Dintre cele patru clădiri, singura finalizată era cea de birouri, în care Romsilva are sediul central din noiembrie 2012. Până în prezent s-au investit în complex 16 milioane de euro.

"N-am fost de acord, ne-au dat în judecată ca să ne oblige să facem act adițional prin care să termine lucrările, pentru că aveau o garanție de bună execuție, pe care nu voiam să le-o punem la dispoziție până nu finalizau lucrările. În aceste condiții, procesul a durat doi ani și ceva, l-au pierdut și instanța a decis că se pot continua lucrările prin licitație. Atunci am făcut inventarul lucrărilor care trebuie realizate pentru a se amenaja, utila și mobila totul", a mai spus Crăciunescu.

El a explicat că cei 16.800 de angajați ai regiei au nevoie de un hotel și de centru de conferințe pentru trainingurile la care vin, periodic, în București.

Valoarea totală a lucrărilor, estimată în anunțul de licitație, este de 19 milioane de lei (4,3 milioane de euro), fără TVA. Data limita de depunere a ofertelor este 19 octombrie, ora 15:00.    

Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează fondul forestier de stat, de aproximativ 3,2 milioane de hectare, dar și în jur de un milion de hectare din fondul forestier privat.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
romsilva
licitatie
sediu