Șeful Geze România: Simțim o revenire a pieței de construcții pentru 2016

Șeful Geze România: Simțim o revenire a pieței de construcții pentru 2016
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 8 dec 2015

Vlad Stanislav, șeful subsidiarei companiei germane Geze, anticipează că piața de construcții își va continua trendul ascendant și în 2016, dar mizează în continuare pe proiectele office și de retail, care reprezintă aproximativ 70% din afacerile producătorului de sisteme premium de acționare a ușilor, ferestrelor și a tehnologiei de siguranță.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Simțim o revenire a pieței de construcții pentru 2016. Din păcate, nu putem vorbi pentru segmentul rezidențial, care dă tonul pieței, pentru că suntem considerați prea scumpi. Vedem creșteri pe partea de office - de minim două cifre - dar și pe retail, unde expansiunea va continua”, a spus Vlad Stanislav, managing director al Geze România.

Geze România estimează o creștere a afacerilor de peste 20% în prima jumătate a anului fiscal 2015-2016 (iulie-decembrie 2015). În anul fiscal iulie 2014- iunie 2015, compania a înregistrat afaceri de 2,25 milioane de euro (pentru România și Republica Moldova), cu 11% mai mult față de anul precedent. ”Segmentele de office și retail au o pondere în cifra de afaceri de câte 30%-35% fiecare. Restul vine din segmentele industrial, medical privat și hotelier. Segmentul rezidențial reprezintă foarte puțin”, a mai spus Vlad Stanislav.

Șeful Geze România a explicat că previziunile optimiste legate de afacerile pe care le va înregistra compania se datorează creșterii segmentelor de office și retail, dar și a diviziei de after sales. În plus, a mai argumentat Vlad Stanislav, „se simte o creștere a proiectelor premium, iar dezvoltatorii vor să investească în astfel de sisteme premium”. Pe de altă parte, în a doua jumătate a anului viitor, subsidiara din România va deveni un centru de management și suport logistic pentru Bulgaria și Grecia, fapt care se va reflecta în afacerile companiei începând cu semestrul al treilea din 2016.

Compania, care a vândut în anul fiscal 2013-2014 peste o mie de uși rotative sau automate glisante, are o cotă de 20% pe o piață estimată la 10 milioane de euro. O ușă simplă costă costă, în medie, 2.000-2.200 de euro, în timp ce una mai complexă poate ajunge și la 50.000 de euro.

„Am crescut mult în acest an și pe divizia de protecție împotriva incendiilor. Este un trend ascendent, mai ales pentru clădirile de birouri, iar noi am crescut în ritm cu piața”, a continuat Vlad Stanislav. Instalarea unor sisteme performante de evacuarea fumului și a gazelor fierbinți în caz de incendiu dintr-o construcție crește, în opinia șefului Geze România, valoarea investiției cu aproximativ 3%-5% pentru clădirile de birouri și cu 5%-10% pentru un complex rezidențial, însă depinde de mărimea acestuia. În schimb, dotarea unei scări de bloc comunist cu un astfel de sistem poate ajunge la maximum 10.000 de euro. De aceea, spune el, „este mai ușor de lucrat cu investitorii din Vest pentru că își bugetează astfel de investiții (n.r. în aceste sisteme)”.

Anul acesta, în portofoliul Geze România au intrat proiecte precum Mega Mall, Coresi Brașov și ale rețelelor de supermarket-uri Lidl, Penny Market și Dedeman (în segmentul de retail) și Bucharest One, sediul EON, UBC Cluj (în segmentul office). Pentru celelalte trei segmente - industria, medical și industria hotelieră - au mai intrat în acest an în portofoliul companiei și Techno Stamp Bacău, clinici medicale private din Oradea și Craiova, Hotel Caro București, Aeroportul din Iași. În continuare, printre proiectele aflate în desfășurare se numără Park Lake Mall, Pipera Plaza, Clădirea Hermes 2, Aeroportul din Arad, Fabrica Pirelli. Subsidiara Geze din România are 11 angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
geze romania
vlad stanislav
sisteme de actionare a usilor