CBRE se ocupă de închirierea proiectului de birouri City Business Centre dezvoltat de NEPI în Timișoara

CBRE se ocupă de închirierea proiectului de birouri City Business Centre dezvoltat de NEPI în Timișoara
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 dec 2015

Compania de connsultanță imobiliară CBRE se va ocupa de închirierea proiectului de birouri City Business Centre dezvoltat de NEPI în Timișoara.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Securizând cei mai buni chiriași, vom consolida poziția City Business Centre în topul celor mai căutate și apreciate clădiri de birouri din țară”, a declarat Lori Collin, office director în cadrul NEPI.

Complexul de birouri City Business Centre are o suprafață totală de 27.151 metri pătrați. Printre chiriașii complexului se numără companii precum Accenture, Alcatel, Autoliv, Banca Comercială Română, CertAsig, Columna Medical Center, Deloitte Audit, Generali, Gilescu, Văleanu, Nathanzon & Partenerii, IBM, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, OMV Petrom, ProTv, Raiffeisen Bank, Sodexo, Toluna, UniCredit Tiriac Bank, Volksbank, Visma, Wipro, 3Pillar Global.

“Impactul pozitiv al dezvoltării acestui proiect asupra mediului economic local este unul evident, fiind create atât infrastructura necesară pentru companiile multinaționale care doresc să se extindă sau să își înceapă activitatea în Timișoara, cât și o serie de facilități pentru IMM-uri și start-up-uri locale”, a declarat Răzvan Iorgu, managing director CBRE România.

Timișoara a devenit unul dintre marii jucători de outsourcing din România, în contextul în care, în ultimii ani, România își consolidează poziția de destinație principală pentru tot mai multe companii din Europa de Vest și America de Nord, care intenționeaza să deschidă centre de suport în Europa Centrală și de Est. Conform celui mai recent raport întocmit de CBRE pe segmentul birouri din țara noastră, mai mult de 8% din totalul companiilor din România aleg Timișoara drept centru operațional. Orașul beneficiază din plin de statutul de centru universitar de prestigiu, găzduind nu mai puțin de 8 universități, dar și de o infrastructura îmbunătățită care s-a dezvoltat treptat, dar sigur, pe fondul creșterii competitivității.

Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center și alte centre comerciale în întreaga țară, dar și în Serbia și Slovacia. NEPI mai deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.

viewscnt
Afla mai multe despre
nepi
city business centre
cbre
birouri