Spaniolii de la Gran Via Real Estate cumpără un teren pentru construcția unui ansamblu imobiliar de 90 de apartamente

Spaniolii de la Gran Via Real Estate cumpără un teren pentru construcția unui ansamblu imobiliar de 90 de apartamente
scris 3 feb 2021

Dezvoltatorul imobiliar spaniol Gran Via Real Estate, prezent în România din 2006, a cumpărat un teren, localizat pe strada Fabrica de Gheață din București, în imediata vecinătate a Autostrăzii Urbane.

„Noul teren, în suprafață de 2.395 metri pătrați, ne va permite construcția unui proiect, de 90 de apartamente, pentru care plănuim să începem construcția în acest an, cu termen de livrare 24 de luni de la debutul lucrărilor”, spune Antoanela Comșa, General Manager, Gran Via România.

EXCLUSIV Investitorul imobiliar Daniel Avny pregătește construcția unui spital în locul unei hale a fostei I.C.E. Felix din Pipera CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investitorul imobiliar Daniel Avny pregătește construcția unui spital în locul unei hale a fostei I.C.E. Felix din Pipera

Gran Via are un istoric de 15 ani pe piața românească, specializându-se în reconversia unor foste loturi industriale în proiecte rezidențiale, ce au schimbat în bine fața orașului. Dezvoltatorul a finalizat în București peste 2.000 de apartamente în proiecte precum Gran Via Park, Timișoara 58 (ambele în sectorul 6 al Capitalei) și Aviației Apartments, în sectorul 1. În Constanța, dezvoltatorul are în construcție ansamblul Gran Via Marina, lângă mall-ul Vivo!, la 10 minute de stațiunea Mamaia.

viewscnt
Afla mai multe despre
gran via real estate
apartamente