Teodor Stoica, Genesis Property: Lucrul exclusiv de la distanță deconectează profesioniștii de echipele din care fac parte. Cum schimbă conceptul de „freelancer în corporație” viitorul pieței muncii

Teodor Stoica, Genesis Property: Lucrul exclusiv de la distanță deconectează profesioniștii de echipele din care fac parte. Cum schimbă conceptul de „freelancer în corporație” viitorul pieței muncii
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 8 nov 2021

Distanțarea și sistemul de lucru de oriunde au schimbat, în ultimul an și jumătate, viața multor angajați. Lucrul tot mai independent din afara biroului și interacțiunea mai mult digitală cu echipa au deconectat angajații de echipele lor și au condus la un stil de lucru în companii mai apropiat de conceptele de freelancing sau intraprenoriat. Modelul dinamic și, cu siguranță, adaptat contextului epidemiologic, vine însă cu provocări noi atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, și transformă evoluția generațiilor viitoare de profesioniști.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru profesioniștii cu vechime în piața muncii, lucrul de la distanță și interacțiunea digitală cu echipele din care fac parte, chiar și într-un sistem hibrid, au însemnat în ultimul an și jumătate un efort de adaptare la un mod de lucru extrem de diferit pentru ei față de viața lor profesională de dinainte de pandemie. La polul opus, pentru tinerii aflați la început de drum în carieră, a însemnat o evoluție profesională atipică.

Viața la job a generațiilor viitoare de profesioniști s-a construit, de la debutul pandemiei, mai mult din spatele unui ecran, cu efecte asupra coeziunii și relațiilor lor cu echipa, asupra aderenței lor la cultura companiei din care fac parte și, nu în ultimul rând, asupra oportunităților și potențialului de dezvoltare profesională. Realitatea este că un student care iese de pe băncile – virtuale sau nu – ale facultății are nevoie să absoarbă abilități practice de la ceilalți membrii din echipă cu mai multă experiență și are nevoie de contexte și oportunități reale în care să-și pună competențele învățate și creativitatea în valoare.

Experiența reală de la birou nu poate fi 100% înlocuită cu una virtuală și această soluție nu este în niciun caz aplicabilă în toate domeniile de activitate. În plus, tinerii care optează la început de carieră pentru o activitate 100% remote își vor dezvolta cu siguranță competențele digitale, dar există riscul să își limiteze în același timp alte oportunități de dezvoltare profesională.

Efectele pandemiei și lucrului de la distanță sau hibrid din piața muncii au dus la răspândirea tot mai mare a mentalității de freelancing sau intraprenoriat în corporații. Oamenii lucrează astăzi mult mai mult pe cont propriu decât înainte de pandemie chiar și atunci când fac parte din echipe cu zeci sau sute de angajați. Și, deși pentru mulți distanțarea și lucrul de oriunde din pandemie le-a creat contextul să exploreze noi activități și proiecte personale, pentru alții a însemnat și un motiv de singurătate, aspect confirmat și de un studiu realizat anul trecut de Cigna, care a arătat că trei din cinci adulți spun că se simt singuri la job sau acasă.

Pe termen lung, tot acest context poate transforma radical realitatea pieței muncii. Pe de-o parte, am putea vedea tot mai mulți angajați care vor deveni, de fapt, freelanceri în corporații, cu o activitate mai mult pe cont propriu și o evoluție profesională individualizată. Asta înseamnă și că activitatea echipelor se va descentraliza, iar performanțele în ansamblu ale unei echipe ar putea fi influențate de acest efect.

Pe de altă parte, am putea asista, fără să ne dăm seama, la crearea unor generații viitoare de profesioniști care se formează și dobândesc abilitățile profesionale de care au nevoie pentru jobul lor mai greu decât generațiile anterioare. Altfel spus, tineri care, fără contextul și experiența unei echipe de la care să învețe practic, se vor dezvolta profesional mult mai lent și vor ajunge mult mai târziu la niveluri de senioritate.

În acest context, companiile trebuie să gândească în continuare strategii complexe prin care să crească aderența oamenilor la echipă și să faciliteze interacțiunea și coeziunea lor. Dincolo de inițiative legate de cultura organizațională și de optimizarea proceselor de lucru, revenirea la birou este doar un prim pas pentru a restabili un echilibru și a reduce din efectele distanțării. Rolul spațiilor de lucru în menținerea echilibrului emoțional și social este deja demonstrat de numeroase sondaje în rândul angajaților din toată lumea, inclusiv cele inițiate de Genesis Property în ultimul an. Să nu uităm că multe companii, chiar din industria software și IT precum Microsoft, Google sau Facebook, s-au dezvoltat brusc și au venit cu soluții inovatoare în momentul în care au înțeles cât de importantă este transformarea spațiului de lucru.

Mai departe, birourile se vor adapta  tot mai mult la nevoile și tendințele pentru viitor din piața muncii și vor contribui la crearea unui model de lucru al viitorului, care pune accent atât pe sănătatea fizică a angajaților, cât și pe cea emoțională. Multe companii fac deja acest lucru, dar unde va fi piața muncii și cum vor lucra oamenii peste 5-10 ani, rămâne de văzut.

Teodor Stoica s-a alăturat companiei Genesis Property în 2018, preluând rolul de HR Manager, având o experiență de peste 20 de ani în domeniul resurselor umane. La Genesis Property, Teodor contribuie cu succes la implementarea și valorificarea proiectelor de recrutare, managementul performanței, dezvoltare.

Un material Investing in Property

viewscnt
Afla mai multe despre
teodor stoica
genesis property