Tranzacție rapidă: Un fond de investiții sud-african cumpără 9 centre comerciale în România

Tranzacție rapidă: Un fond de investiții sud-african cumpără 9 centre comerciale în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 5 mar 2019

Fondul de investiții sud-african MAS Real Estate, care a preluat anul trecut Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, cumpără de la PKM Developments un portofoliu de 9 centre comerciale în România, într-o tranzacție de aproximativ 109 milioane de euro. PKM este deținut în parteneriat cu Prime Kapital, dezvoltator imobiliar înființat la București de Martin Slabbert și Victor Semionov, fondatori și foști manageri ai fondului de investiții sud-african NEPI Rockcastle.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cele 9 centre comerciale sunt amplasate în localitățile Roman, Baia Mare, Slobozia, Focșani, Râmnicu Sărat, Târgu Secuiesc, Făgăraș, Gheorgheni și Sebeș, având o suprafață închiriabilă agregată de 67.959 metri pătrați.

Roman Value Center și Baia Mare Value Center, cele mai mari două centre comerciale, cu o suprafață cumulată de peste 42.000 metri pătrați, au fost deschise în lunile noiembrie și, respectiv, decembrie.

FOTO Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni și două conace din Moldova, scoase la vânzare CITEȘTE ȘI FOTO Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni și două conace din Moldova, scoase la vânzare

Tranzacția implică achizița subsidiarelor PK Black SRL, PK Indigo SRL și PK Red SRL de la PKM Developments, prin care acesta din urmă controlează portofoliul de centre comerciale.

Prețul achiziției este de 108,65 milioane de euro. Ajustată pentru capitalul de lucru și terenul suplimentar pentru extinderi, valoarea tranzacției se ridică la 112,97 milioane de euro.

Investiția extinde portofoliul de proprietăți generatoare de venit al MAS Real Estate în România. Compania estimează o creștere puternică a chiriilor și a afacerilor chiriașilor din cele 9 centre comerciale, pe măsură ce proprietățile nou dezvoltate se vor maturiza în următorii ani.

MAS Real Estate a fost fondată în 2009. Compania, listată pe bursele din Luxemburg și Johannesburg, are în portofoliu active de peste 460 milioane de euro, în Germania, Marea Britanie, România, Elveția, Polonia și Slovenia.

Tranzacție: FOTO Producătorul de tehnică militară Pro Optica, anterior controlat de actorul Florin Călinescu, cu afaceri astăzi supervizate de generalul Decebal Ilina, își vinde sediul unei universități. Afacere de peste 6 milioane euro CITEȘTE ȘI Tranzacție: FOTO Producătorul de tehnică militară Pro Optica, anterior controlat de actorul Florin Călinescu, cu afaceri astăzi supervizate de generalul Decebal Ilina, își vinde sediul unei universități. Afacere de peste 6 milioane euro

În România, compania operează în baza unui parteneriat pe termen lung încheiat cu Prime Kapital.

Recent, cei doi parteneri au preluat mall-ul Atrium din Arad de la grupul Demjan, controlat de milionarul maghiar Sándor Csányi și familia lui Sándor Demján, pentru care au plătit 40,5 milioane de euro, cu circa 42% sub costul de dezvoltare.

În iulie anul trecut, MAS Real Estate a finalizat achiziția centrului comercial Militari Shopping de la Atrium European Real Estate, tranzacție de 95 milioane de euro, cea mai importantă tranzacție de pe piața de retail din București începând cu sfârșitul anului 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
mas real estate
pkm developments
prime kapital
centre comerciale
proprietati comerciale
portofoliul
achizitie