Brandurile europene de lux au rezerve de numerar de peste 17 miliarde de euro și nu știu ce să facă cu banii

Brandurile europene de lux au rezerve de numerar de peste 17 miliarde de euro și nu știu ce să facă cu banii
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 apr 2018

Brandurile europene de lux au o nouă dilemă, ce să facă cu rezervele de numerar de peste 17 miliarde de euro pe care le-au acumulat, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Companiile franceze LVMH, Kering și Hermes International, alături de compania elvețiană Richemont, au acumulat rezerve de capital de 17,4 miliarde de euro, până la sfârșitul anului 2017, și suma va crește datorită unui boom al vânzărilor în China și a interesului atras în rândul cumpărătorilor tineri de către o nouă generație de designeri, scrie News.ro.

În această săptămână, LVMH a raportat o creștere de 13% a vânzărilor organice în primul trimestru, care a depășit așteptările.

”Nu pot pune la păstrare acești bani. Trebuie să facă ceva cu ei”, a spus Ashok Som, co-director a unui program de management al luxului coordonat de Essec Business School din Franța și SDA Bocconi School of Management din Italia.

LVMH, cel mai mare grup mondial de produse de lux, anunță vânzări de aproape 11 miliarde de euro după primele 3 luni CITEȘTE ȘI LVMH, cel mai mare grup mondial de produse de lux, anunță vânzări de aproape 11 miliarde de euro după primele 3 luni

Hermes plătește acționarilor dividende speciale în valoare totală de circa 528 de milioane de euro, în timp ce Richemont cheltuiește aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru a prelua controlul asupra retailerului online Yoox Net-a-Porter. Totuși, aceste tranzacții sunt relativ mici comparativ cu rezervele de numerar ale companiilor.

Achizițiile sunt o opțiune, dar nu sunt disponibile prea multe ținte atractive de preluare. De exemplu, marii producători de bunuri de lux ar vrea să preia Chanel, dar proprietarii companiei nu sunt interesați să vândă.

Grupul LVMH a fost respins cu fermitate atunci când a încercat să facă o ofertă pentru Hermes. În ultimul an, marile grupuri au trecut pe lângă șansele de a cumpăra producătorul de ceasuri Breitling, producătorul de pantofi Jimmy Choo Group și Jeanne Lanvin, cea mai veche casă de modă din Franța.

Achizițiile efectuate în afara industriei de lux nu au funcționat bine. Kering, proprietarul Gucci și Saint Laurent, a încercat să combine luxul cu sportul, cumpărând producătorul de încălțăminte Puma și brandul de skateboarding Volkom, în urmă cu câțiva ani, dar acum le vinde pe amândouă.

Există încă multe oportunități de preluare între companiile de lux mai mici.

Cel mai mare producător de bunuri de lux din lume, grupul LVMH, deține deja aproximativ 70 de branduri de lux. Adăugarea a încă unui producător de încălțăminte sau de ceasuri nu va avea o influență mare, în special de când LVMH obține circa jumătate din profituri de pe urma brandului Louis Vuitton.

Există totuși câteva ținte potențiale care ar costa foarte mulți bani,

Producătorul britanic de îmbrăcăminte Burberry Group, care are o capitalizare de piață de circa 7,1 miliarde de lire sterline (10,1 miliarde de dolari), a fost subiectul unor repetate zvonuri de preluare, în condițiile în care se relansează sub coordonarea unui nou director și CEO. Zvonurile au fost alimentate în parte de o participație în creștere deținută de miliardarul belgian Albert Frere, prieten și asociat al lui Bernard Arnault, președinte și CEO al grupului LVMH.

Iar retailerul american de bijuterii Tiffany, cu o capitalizare de circa 12 miliarde de dolari, ar putea atrage o ofertă de preluare din partea unor companii europene, au anticipat în decembrie analiști ai Citigroup.

viewscnt
Afla mai multe despre
lvmh
kering
hermes international