DOCUMENT Legumele, fructele și suplimentele alimentare - produsele cu cele mai multe abateri de la regulile privind informarea consumatorilor

DOCUMENT Legumele, fructele și suplimentele alimentare - produsele cu cele mai multe abateri de la regulile privind informarea consumatorilor
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 26 nov 2023

Legumele și fructele, suplimentele alimentare, respectiv zaharurile reprezintă produsele alimentare la care inspectorii ANPC au constatat, în prima jumătate a acestui an, cele mai multe abateri de la normele legale privind informarea consumatorilor, indică un document oficial analizat de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform atribuților conferite de cadrul legal în vigoare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control asupra produselor alimentare existente la comercializare pentru a verifica condițiile de comercializare, conformitatea parametrilor fizico-chimici cu cei prevăzuți de actele normative în vigoare sau cu cei declarați prin etichetare, a incadrării în data durabilității minimale, cât și a încadrării în prevederile legale privind etichetarea și publicitatea.

În ceea ce privește controlele desfășurate în domeniul produselor alimentare, potrivit sursei citate, în perioada 01.01-30.06.2023, ANPC a desfășurat la nivel național o serie de acțiuni de control (produse tradiționale, produse fabricate după rețete consacrate, produse ecologice, suplimente alimentare, produse specifice sărbatorilor pascale, zaharuri, miere, produse de panificație, produse de morărit, legume și fructe, pește și produse din pește) ocazie cu care au fost controlați 4.796 de operatori economici, constatându-se abateri la circa 69% dintre aceștia.

Ciolacu: Microîntreprinderile au devenit un fel de offshore în interiorul unui stat. Nu poți să ai o fiscalitate de tip offshore pe microîntreprinderi CITEȘTE ȘI Ciolacu: Microîntreprinderile au devenit un fel de offshore în interiorul unui stat. Nu poți să ai o fiscalitate de tip offshore pe microîntreprinderi

Proporția abaterilor privind informarea consumatorilor - rezultate din controlele desfășurate în prima jumătate a anului

Cdele mai multe abateri privind informarea consumatorilor au fost înregistrate astfel la legume și fructe, în proporție de aproape 80%, la suplimente alimentare, în proporție de aproape 70%, și la zaharuri, în proporție de peste 40%.

Un grad ridicat de nerespectare a normelor în vigoare a mai fost înregistrat la produsele de panificație, miere și chiar produse fabricate după rețete consacrate

DOCUMENT Legumele, fructele și suplimentele alimentare - produsele cu cele mai multe abateri de la regulile privind informarea consumatorilor

Valabilitatea planurilor de urbanism va putea fi prelungită încă 3 ani. Certificarea specialiștilor în construcții, amânată CITEȘTE ȘI Valabilitatea planurilor de urbanism va putea fi prelungită încă 3 ani. Certificarea specialiștilor în construcții, amânată

Producătorii și comercianții trebuie să se asigure că produsele sunt îmsoțite de informații clare și neechivoce cu privire la prețul produselor, prezența unor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță în produsele alimentare neambalate, cât și cu privire la indicarea țării de origine sau a locului de proveniență a produselor sau ingredientelor alimentare. 

Conform sursei citate, în prima parte a anului, pentru abaterile constatate, ANPC a dispus oprirea temporară de la comercializare de produse în valoare de 912.000 lei până la remedierea deficiențelor constatate și intrarea în legalitate, oprirea definitivă de la comercializare și scoaterea din circuitul consumului uman (produse cu data durabilității minimale depășită, produse pentru care nu s-au respectat condițiile de depozitare și expunere la comercializare cu afectarea integrității și siguranței alimentelor, produse ce prezentau ambalaje deteriorate etc.) de produse în valoare de 408.000 lei, cu aplicarea de amenzi contravenționale în valoare de 15.839.800 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
legume
fructe
suplimente
aliment
produse
informare
consumatori
abateri
protecția
anpc