După reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, majoritatea produselor nealimentare s-au ieftinit cu mai puțin de 1%

Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 27 oct 2016

Comparativ cu produsele alimentare, ajustarea de preț în cazul mărfurilor nealimentare și a serviciilor, după reducerea cotei generală de TVA de la 24% la 20% de la 1 ianuarie, s-a realizat mai încet, pentru majoritatea ieftinindu-se cu valori sub 1%, potrivit unui raport al Consiliului Concurenței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

“Efectele inițiale ale reducerii TVA se pot observa cel mai bine în primele luni ale anului. Cu cât modificările prețului sunt mai îndepărtate de momentul reducerii TVA, cu atât cresc șansele ca acestea să cuprindă și influența altor factori care afectează mediul economic și care se datorează atât funcționării normale a economiei, cât și a unor posibile elemente excepționale de natură să afecteze prețurile”, arată raportul.

Potrivit sursei citate, o transpunere integrală a reducerii TVA în prețuri ar echivala cu o scădere a prețurilor de doar 3,2% în ianuarie comparativ cu luna decembrie, valoare considerabil mai mică decât în cazul etapelor anterioare de reducere a cotei, unde efectul maxim potențial a fost de 12,1%.

“Această evoluție se poate datora atât faptului că unele produse pot prezenta anumite rigidități de ajustare a prețului specifice sectorului de activitate, cât și din cauza eterogenității produselor și serviciilor observate, prețurile acestora fiind influențate de tipare de consum diferite. De asemenea, este de așteptat ca, în cele mai multe dintre cazuri, evoluția sezonieră a prețurilor să nu se manifeste la fel de intens ca în cazul produselor alimentare”, se precizează în raport.

Scăderi cuprinse între 1% și 2% se remarcă în cazul ceasurilor, aparatelor audio-video, articolelor sportive, articolelor de igienă și cosmeticelor și autoturismelor și pieselor de schimb.

Combustibilul a înregistrat o scădere semnificativă a prețului în primele luni ale anului. Această evoluție a fost puternic influențată și de reducerea cotației petrolului. Cu toate acestea, se poate observa o reducere mai accentuată a prețului cu taxe comparativ cu cel fără taxe în primele două săptămâni ale lunii ianuarie, înainte de scăderea puternică a prețului petrolului, indicând astfel o astfel o transmitere în prețul combustibililor a reducerii TVA.

În cazul tutunului și țigărilor, scăderea de TVA a fost compensată de creșterea accizei (care de regulă se realiza în luna aprilie), astfel încât impactul cumulat asupra prețurilor a fost nul.

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în sectorul energetic, unde gazele, energia termică și energia electrică au cunoscut reduceri ale prețurilor cuprinse între 3,5 și 4,9%.

Prețul gazelor era cu 4,26% mai scăzut în iunie față de decembrie 2015, în timp ce energia termică era cu 3,5% mai ieftină comparativ cu aceeași perioadă.

Energia electrică a înregistrat cea mai mare reducere, de 4,9% în iunie față de decembrie 2015. În cazul energiei electrice, pe lângă reducerea TVA, scăderea de preț a fost suplimentată și de diminuările cu aproximativ 8-10% ale tarifelor de distribuție. Astfel, chiar dacă din ianuarie a urmat o nouă rundă de liberalizare a pieței, efectul total asupra prețului s-a manifestat în sensul reducerii.

După reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, majoritatea produselor nealimentare s-au ieftinit cu mai puțin de 1%

În cazul serviciilor, în aproximativ jumătate dintre categoriile incluse în calculul IPC se remarcă o ușoară creștere, cuprinsă între 0 și 0,50%, chiar și după reducerea TVA. Cu toate acestea, există categorii care au înregistrat reduceri ale tarifelor. Transportul urban a înregistrat o scădere de aproximativ 0,60% comparativ cu transportul interurban care a înregistrat o diminuare a tarifelor medii de 0,47%.

Și serviciile de telefonie au avut un mic decalaj de ajustare a tarifelor, însă începând cu luna februarie, tarifele medii au fost mai scăzute decât anul trecut, la jumătatea anului fiind cu 2,8% mai ieftine. Reducerea semnificativ mai mare în cazul serviciilor de telefonie față de alte servicii, altele decât cele reglementate, sugerează faptul că în acest sector intensitatea concurenței pe care operatorii o resimt este mai mare.

De asemenea, serviciile de apă, canal și salubritate au înregistrat o scădere a tarifelor de aproximativ 8% începând cu luna ianuarie a anului curent. Chiar și după reducerea TVA, unele categorii de bunuri și servicii au înregistrat creșteri ușoare, cea mai intensă dintre acestea, de 1,22% în iunie față de luna decembrie, fiind înregistrată de cărți, ziare, reviste, acestea nefiind afectate de reducerea TVA, beneficiind deja de o cotă de 9%.

În aceeași situație se află și medicamentele și serviciile medicale.

Alte creșteri se remarcă în cazul reparațiilor auto, electronice și lucrărilor foto (0,24%), serviciilor cosmetice și de igienă (0,12%), restaurantelor și cafenelelor (0,12%), acestea din urmă fiind afectate mai degrabă de reducerea TVA la produsele alimentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliului concurenței
raport
prețuri