VIDEO Descoperi restaurante noi, cu recompense. Alexandru Gavril, co-fondator Nommy: Ne mai uităm la încă o rundă de finanțare anul viitor, vizăm și extinderea în alte orașe și la nivel internațional. Break-even, în 1-2 ani - Profit.ro Live TV

Nommy este o aplicație care îi încurajează pe utilizatori să descopere restaurante noi, oferind recompense la fiecare ieșire realizată prin platformă. Potrivit co-fondatorului Alexandru Gavril, ideea a apărut din observarea unor modele de succes din afară, fiind inițiativa antreprenorului Eduard Burghelia, care a fondat platforma Confidas, business din care și-a făcut exitul în 2023. Aplicația Nommy a fost lansată în urmă cu mai puțin de un an.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Descoperi restaurante noi, cu recompense. Alexandru Gavril, co-fondator Nommy: Ne mai uităm la încă o rundă de finanțare anul viitor, vizăm și extinderea în alte orașe și la nivel internațional. Break-even, în 1-2 ani - Profit.ro Live TV

„A apărut, pur și simplu, din observarea unui model de succes în afară. A fost inițiativa fondatorului și prietenului meu, Eduard Burghelia. Ne doream să facem ceva împreună. Simțeam că există chimia asta între noi. Și a venit cu ideea de Nommy, o aplicație foarte simplă, prin care un om poate să intre, să găsească opțiuni de restaurante la care nu a mai fost până acum și, pentru fiecare ieșire, să primească o recompensă”, a declarat Alexandru Gavril, co-fondator Nommy, la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 11.00.

Aplicația funcționează simplu: utilizatorii își creează un cont, pot accesa o hartă cu restaurantele disponibile – în prezent circa 70 în București – și aleg unde doresc să meargă. Nommy oferă două tipuri de recompense: una principală, de până la 50 de lei reducere din nota de plată, și o alta de tipul „1 plus 1” sau produs gratuit la o anumită comandă.

VIDEO Schimbări majore în energie. Costin Bănică, Head of Energy & Infrastructure, IO Partners: Componenta speculativă a fost destul de puternică, însă s-au luat măsuri pentru a mai îngrădi această parte. Din ianuarie 2026 vom intra pe licitație - Profit. CITEȘTE ȘI VIDEO Schimbări majore în energie. Costin Bănică, Head of Energy & Infrastructure, IO Partners: Componenta speculativă a fost destul de puternică, însă s-au luat măsuri pentru a mai îngrădi această parte. Din ianuarie 2026 vom intra pe licitație - Profit.

Pe lângă mecanismul de beneficii, Nommy pune accent pe conținutul video, creat în stilul scurt al platformelor de social media.

„Cred că s-a schimbat foarte mult modul în care consumăm conținut și am adus și noi zona de creare de conținut video, în stil shorts, reels, ceea ce vedem pe TikTok sau Instagram, cu creatori dedicați. Astfel dăm o altă notă modului în care prezentăm restaurantele”, a spus Alexandru Gavril.

Co-fondatorul subliniază că diferența majoră față de alte aplicații din piață este modul de prezentare și selecție a restaurantelor. Nommy folosește video-uri pentru a permite utilizatorilor să „navigheze” printre restaurante, oferindu-le o experiență vizuală similară cu cea din rețelele sociale, dar structurată pentru descoperire.

„Dacă ai întreba un restaurant nou cum decide să-și facă marketing, probabil ar răspunde că ar vrea influenceri care să vină, să filmeze, să scoată în evidență preparatele, locația, vibe-ul, personalul. Lucrurile astea nu se întâmplă prin imagini și descrieri. Se întâmplă prin video, dar nu e accesibil tuturor restaurantelor. În Nommy, practic navighezi prin restaurante cu ajutorul video și asta scoate în evidență un mod nou de a descoperi localuri”, a explicat el.

VIDEO România a devenit principala poartă pentru Republica Moldova. Andrei Crigan, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova-România: E cea mai comodă piață pentru a testa idei, produse și servicii - Profit.ro Live TV CITEȘTE ȘI VIDEO România a devenit principala poartă pentru Republica Moldova. Andrei Crigan, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova-România: E cea mai comodă piață pentru a testa idei, produse și servicii - Profit.ro Live TV

Nommy se distanțează de modelul clasic al aplicațiilor de oferte, promovând descoperirea unor locații noi și calitative.

„Pe marketingul Nommy nu o să vedeți nimic legat de oferte, discount-uri. Nu promovăm recompensele atât de mult, ci descoperirea restaurantului nou, care este valoarea reală. Recompensa este doar un bonus pentru că ai făcut asta”, a precizat Gavril.

Aplicația filtrează atent restaurantele partenere, vizând locații care mențin un standard ridicat și care nu doresc să fie asociate cu ideea de „ofertă”.

„Ajungem în restaurante la care aplicațiile de oferte nu ajung, pentru că acele locații vor să-și păstreze standardul de clienți. Noi încercăm să servim acel standard”, a spus co-fondatorul.

Modelul de monetizare se bazează pe un abonament lunar plătit de utilizatori, de 7 euro, în timp ce restaurantele nu achită nicio taxă pentru listare.

„Clientul plătește abonamentul, restaurantul oferă recompensa, și toată lumea are de câștigat, pentru că acel client, dacă iese și o singură dată, își recuperează costul abonamentului. Nu mai adăugăm un cost suplimentar pentru restaurante”, a explicat el.

VIDEO Nouă franciză în contabilitate. Marcel Vulpoi, fondator VTM: Antreprenorii contabili de 60 de ani au început să renunțe. Portofoliul unei firme de contabilitate, ca minciogul pescarului: doi crapi mari și frumoși, câțiva cărășei și multă plevușcă - CITEȘTE ȘI VIDEO Nouă franciză în contabilitate. Marcel Vulpoi, fondator VTM: Antreprenorii contabili de 60 de ani au început să renunțe. Portofoliul unei firme de contabilitate, ca minciogul pescarului: doi crapi mari și frumoși, câțiva cărășei și multă plevușcă -

Platforma oferă și o variantă gratuită, cu 30 de zile de testare, menită să atragă primii utilizatori.

„Nu există niciun cost pentru a deveni partener și niciun cost pentru a servi clienții. Singurul cost pentru restaurante este recompensa oferită, care oricum se încadrează în marja de profit”, a spus Gavril.

Nommy are în prezent aproximativ 1.000 de utilizatori, însă nu a început încă investițiile în marketingul de atragere a publicului. Accentul este pus momentan pe dezvoltarea rețelei de restaurante partenere.

„Este un business de tip marketplace. Trebuie să construiești ambele capete – oferta și cererea. Am început cu oferta, am crescut la circa 70 de restaurante și vrem să ajungem la 300. Acolo este punctul critic pentru București. După aceea vom începe marketingul intens către utilizatori și vom analiza următorul oraș”, a afirmat el.

Printre piețele vizate pentru extindere se numără Cluj, Brașov, Iași, Constanța sau Sibiu, dar și orașe din afara țării, cum ar fi Sofia, Bulgaria.

„Următorul oraș însemnând momentan fie un alt oraș cu foarte multe locuri de ieșit din România și cultură de ieșit, fie chiar internațional, avem Bulgaria, Sofia, în vizor și probabil și altele. Ne uităm categoric la orașele care au turism și studenți. Acestea sunt orașe în care oricum se iese destul de mult. Chiar dacă noi nu targetăm turiști, sunt orașe care vor avea locuri de ieșit și cultură de ieșit. Credem Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, dar totul este posibil momentan. Vrem să rezolvăm Bucureștiul”, a mai precizat antreprenorul.

VIDEO Profit.ro Live TV – Ana Crăciun, Fig Tree Institute: Am ajuns la break-even. Am semnat aproape 60 contracte, am vândut servicii de 100.000 de euro / Raluca Pascale, Fig Tree Institute: Ne dorim să avem centre prin toată țara CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Ana Crăciun, Fig Tree Institute: Am ajuns la break-even. Am semnat aproape 60 contracte, am vândut servicii de 100.000 de euro / Raluca Pascale, Fig Tree Institute: Ne dorim să avem centre prin toată țara

Break-even-ul este estimat într-un orizont de 1-2 ani, în funcție de ritmul de creștere. Alexandru Gavril spune că, la început, provocarea principală era echilibrul între numărul de restaurante și cel de utilizatori, însă echipa a reușit să o gestioneze rapid.

„Ne-am dat seama că trebuie să creștem mai întâi partea de restaurante. Acum provocarea este scalarea: să creștem onboarding-ul de restaurante, să extindem procesul de vânzări și să generăm mai mult conținut video pentru fiecare locație”, a explicat co-fondatorul.

Profilul utilizatorului Nommy este cel al unui „aventurier urban”, o persoană activă, cu vârsta între 25 și 45 de ani, care locuiește sau lucrează în centrul Bucureștiului și are venituri medii sau ridicate.

„Nu contează atât recompensele. Contează descoperirea. Vedem multe ieșiri de business prin Nommy și un segment care caută experiențe, nu reduceri”, a subliniat Gavril.

Aplicația atrage trei tipuri principale de restaurante: „hidden gems” – localuri vechi, discrete, dar cu bucătărie de calitate; restaurante noi, aflate în lansare, care au nevoie de vizibilitate; și locații consacrate, care folosesc Nommy pentru a-și completa cererea și a-și consolida imaginea.

VIDEO - Anunț în timp real cu disponibilitatea medicamentelor. Cristian Rădulescu, co-fondator MedRadar: 2026 va fi an de creștere accelerată. Am început discuțiile pentru lansarea în Bulgaria și Serbia. „We are chasing investors” - Profit.ro Live TV CITEȘTE ȘI VIDEO - Anunț în timp real cu disponibilitatea medicamentelor. Cristian Rădulescu, co-fondator MedRadar: 2026 va fi an de creștere accelerată. Am început discuțiile pentru lansarea în Bulgaria și Serbia. „We are chasing investors” - Profit.ro Live TV

În privința finanțării, Nommy a anunțat recent o investiție inițială de 300.000 de euro.

„Suntem trei investitori în Nommy. Avem un investitor instituțional, V7 Capital, care a pus o parte de cash, și doi investitori care aduc servicii – Promocrat, pentru marketing și go-to-market, și Neovision Technology, pentru dezvoltare de produs. Cu ajutorul acestei investiții avem tot ce ne trebuie pentru a continua câteva luni bune de acum înainte”, a declarat Gavril.

Nommy pregătește o nouă rundă de finanțare pentru anul viitor, în funcție de tracțiunea pe care o va demonstra în piață.

„Categoric ne mai uităm la încă o rândă de finanțare undeva anul viitor. Încă nu avem numerele oficiale. Va depinde foarte mult de ce tracțiune reușim să demonstrăm. E un model de business foarte dinamic. Fiind un marketplace care scalează oraș cu oraș, țară cu țară, e important să demonstrăm tracțiune într-un mod diferit și cred că va depinde de momentul în care suntem. Cred că și investitorii actuali sunt deschiși la un follow-up”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0861 +0.0010+0.02 %
1 USD4.4167 +0.0220+0.50 %
1 GBP5.7988 +0.0275+0.48 %
1 CHF5.4698 -0.0089-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite