EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere

EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere

Foto Altex

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 6 mar 2023

Vânzările Altex România în primele două luni ale anului au fost ușor peste așteptări, dar, pentru o imagine mai clară privind întregul an 2023, este așteptată confirmarea cifrelor în lunile următoare, a declarat pentru Profit.ro directorul de achiziții al companiei, Raul Filip.   

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce așteptări au de la magazinele online din România clienții de pe piețele regionale de interes (Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia și Ungaria), perspectivele economice ale comerțului online în anul 2023, răspunsurile pieței de curierat la cerințele tot mai specifice ale clienților, în contextul provocărilor anului, vor fi prezentate la Conferințele „Barometrul e-Commerce”, organizate de Profit.ro în parteneriat cu DPD România și devenite deja o tradiție. În acest an, conferința va fi organizată pe 7 martie, la Marriott Grand Hotel Bucharest, urmând să fie transmisă în direct și de PROFIT NEWS TV

"Începutul de an a fost ușor peste așteptări, suntem mulțumiți cum au mers vânzările, chiar puțin peste mulțumiți. Pentru că suntem în luni de iarnă, ne așteptam ca puterea de cumpărarea a consumatorilor să scadă pe fondul creșterii prețurilor la utilități și alocării de sume mai mari pentru acoperirea utilităților.

EXCLUSIV Certinvest cumpără acțiuni la Winner CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Certinvest cumpără acțiuni la Winner

Datele pe primele două luni, totuși, nu sunt atât de complete și complexe pentru a trage niște concluzii clare, dar e posibil să fi făcut niște lucruri mai bine decât competiția și de aici și rezultatele mai bune decât ne-am fi așteptat.

Una peste alta, primele două au fost OK, rămâne de văzut dacă se confirmă rezultatele bune și în lunile următoare. Mă aștept ca a doua jumătate a anului să arate mai bine, când piața se mai așează, când din punct de vedere macroeconomic lucrurile sunt mai clare", a afirmat Filip.

El a adăugat că dinamica retailului este influențată de percepția clienților privind viitorul.

Dan Ostahie, proprietatul Altex, a capitalizat Credex CITEȘTE ȘI Dan Ostahie, proprietatul Altex, a capitalizat Credex

"Este important pentru clientul final să înțeleagă ce urmează în perioada următoare, pe ce venituri se bazează, dacă va fi necesar sau nu să renunțe la niște cheltuieli. Nesiguranța viitorului impactează cel mai mult piața", a mai spus directorul de achiziții al retailerului.

În privința exdinderii internaționale a rețelei Altex, Filip a afirmat că, în acest moment, acest obiectiv nu se regăsește în planul de acțiuni al companiei, dar nici nu poate să-l excludă în totalitate.

Tranzacție: Cometex, parte din grupul Altex România, vinde centrul comercial Bucovina din Suceava către fratele geamăn Andrei Mandachi pentru 7 milioane de euro CITEȘTE ȘI Tranzacție: Cometex, parte din grupul Altex România, vinde centrul comercial Bucovina din Suceava către fratele geamăn Andrei Mandachi pentru 7 milioane de euro

"Ne focusăm pe dezvoltarea rețelei magazine în țară, investim foarte mult în online, în platforme, în sisteme IT și marketing. Vrem să deschidem în acest an 10 magazine noi, obiectiv care însă depinde de ritmul lucrărilor de construcții.

Avem în prezent 125 de magazine cu o suprafață care se situează în jurul a 200.000 metri pătrați. Strategia Altex nu urmărește neapărat creșterea numărului de magazine, ci extinderea suprafeței de expunere. Magazinele mari permit clientului să aibă un anumit nivel de servicii, o gamă completă de produse, parcare exterioară", a arătat reprezentantul Altex.

BNR i-a respins lui Dan Ostahie achiziția Porsche Bank din cauza lipsei de experiență în domeniul bancar CITEȘTE ȘI BNR i-a respins lui Dan Ostahie achiziția Porsche Bank din cauza lipsei de experiență în domeniul bancar

În 2022, retailerul a investit 30 milioane de euro în dezvoltarea rețelei de magazine.

"În funcție de mărime, de forma de proprietate a terenului, costurile privind deschiderea unui magazin Altex se situează între 3 și 5 milioane de euro", a mai spus Filip.

Altex este controlat de omul de afaceri Dan Ostahie și a consemnat în 2021, conform ultimelor date publice disponbile, o cifră de afaceri de 5,87 miliarde de lei, de la 5,06 miliarde de lei în anul precedent, iar profitul net a urcat cu 1,5%, la 145,09 milioane de lei. Mai multe detalii AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
raul filip
altex
magazine