EXCLUSIV Frații Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, pregătesc 6 centre comerciale. Reconversie de hale industriale

EXCLUSIV Frații Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, pregătesc 6 centre comerciale. Reconversie de hale industriale

Marius Cristescu

scris 19 dec 2019

Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, care dețin mai multe hoteluri, parcul industrial Faur, complexul Arsenal Park, dar și circa 30 de firme din diverse domenii, de la industria chimică, foraj petrolier și comerț la transport și imobiliare, se pregătesc să deschidă anul viitor, la Timișoara și București, șase centre comerciale, rezultate din reconversia unor hale industriale și spații de depozitare, în care investesc aproximativ 20 de milioane de euro. Pentru o parte dintre cei 70.000 de metri pătrați închiriabili au fost deja găsiți chiriași, printre care Auchan, Pepco și Jysk.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Primele două centre comerciale, care au deja toți chiriașii asigurați, vor fi deschise în februarie-martie anul viitor, în Timișoara. Unul dintre acestea, amplasat într-o zonă centrală a orașului, va avea câte 6.000 de metri închiriabili pe două niveluri, parter și etaj. Va găzdui la parter magazine precum Mega Image și Pepco, iar la etaj va fi o sală de sport și birouri.

FOTO Un an „pe plus” pentru Timișoara, marcat de inaugurarea Iulius Town, cel mai amplu proiect de real estate din vestul țării CITEȘTE ȘI FOTO Un an „pe plus” pentru Timișoara, marcat de inaugurarea Iulius Town, cel mai amplu proiect de real estate din vestul țării

Celălalt centru comercial care va fi deschis tot în prima parte a anului viitor la Timișoara este pe platforma Electrotimiș și va avea 8.000 de metri pătrați, iar Auchan, Jysk și Pepco vor fi printre chiriași. Niciuna dintre firmele prezente în centru nu a închiriat mai puțin de 500 de metri.

Cum poate experiența logistică să susțină dezvoltarea comerțului online: propunerile Gebrüder Weiss CITEȘTE ȘI Cum poate experiența logistică să susțină dezvoltarea comerțului online: propunerile Gebrüder Weiss

"S-au făcut niște reconversii de hale și ambele proiecte au costat 6 milioane de euro. Dacă am fi făcut construcție nouă, probabil că s-ar fi ajuns la 10 milioane de euro. Pe lângă ce investim noi, mai investesc și chiriașii. Doar Auchan, în spațiul lui, va investi 800.000 de euro. Eu le dau cutia", a declarat pentru Profit.ro Marius Cristescu.

Tot anul viitor, Cristescu va mai deschide în zona de nord a Timișoarei un al treilea centru comercial, tot printr-o reconversie în urma căreia va obține 16.000 de metri pătrați închiriabili, parter și etaj, unde există, de asemenea, toți chiriașii. Este în discuții și pentru un al patrulea astfel de centru, de 4.000 de metri pătrați, unde sunt, deocamdată, doar 50% din chiriași.

Marius Cristescu: Clisura Dunării poate fi viitorul El Dorado al turismului românesc dacă va avea două porturi turistice cu puncte vamale pentru turiștii străini de pe croaziere CITEȘTE ȘI Marius Cristescu: Clisura Dunării poate fi viitorul El Dorado al turismului românesc dacă va avea două porturi turistice cu puncte vamale pentru turiștii străini de pe croaziere

Tot anul viitor, omul de afaceri va face o reconversie a unei hale de 10.000 de metri pătrați pe care o deține în București, pe strada Fizicienilor, unde momentan are preînchiriați doar 2.000 de metri pătrați. "Reconversia o începem când avem toți chiriașii, pentru că altfel nu putem lua autorizațiile. Avem și o hală de 20.000 de metri pătrați la fabrica Faur, tot în București, și vrem s-o transfromăm, tot prin reconversie, într-un centru comercial cu un retailer mare și cu o firmă mare de bricolaj", a mai spus Marius Cristescu. 

Astfel, în cele șase centre comerciale de tipul strip mall, care vor fi deschise anul viitor și vor avea 70.000 de metri pătrații închiriabili, frații Cristescu vor investi aproape 20 de milioane de euro. "Toate vor fi pe reconversie de hale vechi. Chiria e mult mai atractivă la spațiile comerciale decât la cele de depozitare și, încet-încet, toate spațiile de depozitare din interiorul orașului se vor transforma în spații comerciale", spune omul de afaceri.

Marius și Emil Cristescu dețin hotelurile Timișoara și Nord din Timișoara, hotelul Timișoara din Sânicolaul Mare și complexul turistic și de agrement Arsenal Park de la Orăștie. În afara hotelurilor, Marius și Emil Cristescu dețin în jur de 30 de firme din diverse domenii, de la industria chimică, foraj petrolier și comerț la transport și imobiliare. Frații Cristescu sunt și proprietarii uzinei și ai parcului industrial Faur din București.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
fratii cristescu
centre comerciale
bucuresti
timisoara