„Sunt în China. Semnez cu omologul meu de-aici poate cel mai important protocol din ultimii 30 de ani pentru agricultura românească. O să avem acces la o piață extrem de importantă pentru produsele românești.
Am reușit pentru prima oară să deblocăm o piață cu tradiție istorică. Este cel mai important moment pentru România să ai desfacere pe această piață. Înainte de Revoluție am avut, dar după Revoluție nu am mai avut acorduri comerciale încheiate pe produse agroalimentare”, a spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru Profit.ro, precizând că a fost deja semnat un memorandum de înțelegere cu omologul său din China.
„Avem mâine desemnate protocoalele privind carnea de pui tratată termic, partea de produse lactate și partea de produse acvatice. Toate aceste protocoale vor fi încheiate mâine, iar ulterior companiile noastre pot încheia acorduri pentru export în China”, a spus ministrul.
Cantități mari
Ministrul a mai spus că e vorba de cantități foarte mari și că experții chinezi au testat deja produsele românești.
„Cantitățile sunt unele foarte mari, pentru că știm foarte bine că este o piață de consum, sunt 1,4 miliarde de locuitori în China.
Ulterior, toate aceste produse, pentru că au fost probate și încercate de către ei, atât pe piața lactatelor, cât și pe piața produselor din carne de pasăre, au o etichetă foarte curată și foarte bună”, a spus Barbu.
Va fi o platformă de înscriere la ANSVSA
„Companiile noastre urmează să se înscrie într-o platformă și apoi vin relațiile comerciale. Unele dintre companiile din România au avut deja discuții în China pentru a face export de produse lactate și de produse din carne de pui tratată termic”, a spus Barbu.
După semnarea acestor protocoale va fi deschisă o platformă la ANSVSA. Aceasta va fi anunțată de către statul român către toate companiile procesatoare din România.
Ministrul a mai declarat că România urmează să aibă discuții inclusiv pe partea de cereale și pe partea de carne de porc procesată.
UPDATE Ministrul anunță și pe Facebook că Memorandumul semnat astăzi deschide calea unei colaborări între cele două state în ceea ce privește securitatea alimentară, procesarea produselor agroalimentare, cercetarea și inovarea și schimbul de tehnologii moderne.
"Suntem într-un stadiu avansat de pregătire a documentelor pentru începerea exportului de cereale și produse procesate din carne de porc către China"., spune acesta.
Volumul schimburilor comerciale dintre România și China a depășit 9 miliarde de dolari, însă balanța comercială a înclinat mai mult înspre Beijing, în sensul că România importă mai mult decât exportă,
Republica Populară Chineză este al doilea partener comercial al României dintre statele non-membre ale Uniunii Europene, după Turcia, cu un volum al schimburilor bilaterale de peste 9 miliarde dolari.
Totodată, China a fost principalul furnizor de bunuri pentru România dintre statele din afara UE, cu un volum de 8,5 miliarde dolari.
Balanța comercială consemnează un deficit pentru România de peste 7,7 miliarde dolari
















