Firma de marochinărie franceză Lancel a fost vândută grupului italian Piquadro

Firma de marochinărie franceză Lancel a fost vândută grupului italian Piquadro
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iun 2018

Firma de marochinărie franceză Lancel a fost preluată de cea italiană Piquadro, cunoscută pentru gențile sale profesionale și care vrea să se relanseze bazându-se pe capacitatea industrială și de inovație, scrie AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marca franceză era deținută din 1997 de grupul elvețian Richemont, care, în virtutea acordului anunțat luni, va primi în următorii zece ani un procentaj al beneficiilor realizate de Lancel, pentru o sumă care nu va depăși 35 de milioane de euro, scrie News.ro.

Fondată în 1876 la Paris de Angèle Lancel, brandul este solid impus în Franța și foarte apreciat în Rusia, China și Orientul Mijlociu. Este cunoscută în special pentru modelele sale create ca omagiu adus actriței Brigitte Bardot.

McDonald’s deschide un nou restaurant în Ploiești și anunță extinderea rețelei cu încă 6 unități CITEȘTE ȘI McDonald’s deschide un nou restaurant în Ploiești și anunță extinderea rețelei cu încă 6 unități

Dar marca era considerată de mai mulți ani de către analiștii financiari drept "copilul problemă" al grupului Richemont, care a încercat fără prea mare succes să o relanseze, prin restructurări.

Piquadro, specializată în produse de marochinărie profesionale și de călătorie, era în căutarea unei "mărci cu istorie și cu o puternică identitate", a explicat președintele-director Marco Palmieri într-un interviu pentru AFP.

Lancel este "o firmă istorică franceză care reprezintă o excelență unică, un simbol al stilului din 1876", și "noi vedem în această marcă o mare oportunitate de dezvoltare", afirmă el.

Lancel - care numără 350 de angajați - a înregistrat o cifră de afaceri de 53 de milioane de euro și o pierdere din exploatare de 23 de milioane de euro. În 2017, nu avea mai mult de 71 de magazine în toată lumea, față de 220 cât deținea în 2008.

Cu sediul la Bologna, Piquadro a cunoscut o puternică dezvoltare în acești ultimi ani. Cifrele sale de afaceri au crescut de asemenea, cu 28,6%, ajungând la 97,63 de milioane de euro în 2017-2018.

Grupul a fost creat în 1987 de Marco Palmieri, pe când avea doar 22 de ani. Cotată la Bursa din Milano din 2007, Piquadro, are 850 de angajați. 

viewscnt
Afla mai multe despre
piquadro
lancel