FOTO Lidl a fost autorizat să construiască un nou magazin în Pantelimon, după declanșarea stării de urgență

FOTO Lidl a fost autorizat să construiască un nou magazin în Pantelimon, după declanșarea stării de urgență
scris 21 mai 2020

Discounterul german Lidl, aflat în topul retailerilor din România cu cele mai mari vânzări, a fost autorizat să-și construiască un nou magazin în cartierul bucureștean Pantelimon, pe terenul cumpărat anul trecut de la fabrica de mobilă Artemob International. Retailerul a primit avizul după declanșarea stării de urgență.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Perspectiva în imobiliare și proiectele pregătite în criză vor fi anunțate la conferința care urmează să fie organizată de Profit.ro și pentru care detalii pot fi văzute AICI. Conferința va fi transmisă în direct și pe Profit TV

La două săptămâni de la declararea stării de urgență, ca măsură de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, retailerul german a fost autorizat să construiască un nou magazin pe Șeseaua Pantelimon, nr. 161.

Lidl deține aici un teren de peste un hectar, cumpărat în toamna anului trecut cu aproape 3,7 milioane de euro de la grupul francez Parisot, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro. Pe acest teren a funcționat în trecut o parte din fosta fabrică Mobilux, actuala Artemob International.

Conform datelor Profit.ro, noul supermarket ar urma să aibă o suprafață construită de circa 2.200 metri pătrați și să fie situat în apropiere de unitatea de producție de mobilă și de showroom-ul de prezentare și vânzare ale Artemob International din Șoseaua Pantelimon nr. 161, din Sectorul 2 al Bucureștiului. Clădirea este proiectată să aibă doar parter și înălțimea de 9-10 metri.

EXCLUSIV Daniel Boaje, CEO McDonald\'s România: Am închis o treime din restaurante, dar am introdus serviciul de livrare în toate orașele în care activăm. 40% din personal, în șomaj tehnic până la sfârșitul lunii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Daniel Boaje, CEO McDonald's România: Am închis o treime din restaurante, dar am introdus serviciul de livrare în toate orașele în care activăm. 40% din personal, în șomaj tehnic până la sfârșitul lunii

Lidl are deja un supermarket în zonă, în Șoseaua Pantelimon nr. 111A, în timp ce concurenții de la Profi și Mega Image au câte 3.

FOTO Lidl a fost autorizat să construiască un nou magazin în Pantelimon, după declanșarea stării de urgență

EXCLUSIV Circa 3.600 de români au obținut credite Prima Casă în primul trimestru, deși plafonul de garantare a fost distribuit spre final de februarie. „Programul se derulează în aproximativ același ritm ca până acum.“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Circa 3.600 de români au obținut credite Prima Casă în primul trimestru, deși plafonul de garantare a fost distribuit spre final de februarie. „Programul se derulează în aproximativ același ritm ca până acum.“

FOTO Lidl a fost autorizat să construiască un nou magazin în Pantelimon, după declanșarea stării de urgență

Profit.ro a mai anunțat că Lidl a cumpărat un teren de circa 10.000 de metri pătrați de la grupul belgian Liebrecht & WooD, la intrarea în West Park Retail Militari, cu un preț estimat de Profit.ro la 1,5 milioane euro.

EXCLUSIV Dezvoltatorul R.U. Shalit din Israel pregătește un nou proiect imobiliar, în locul unei parcări din centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dezvoltatorul R.U. Shalit din Israel pregătește un nou proiect imobiliar, în locul unei parcări din centrul Bucureștiului

Rețeaua Lidl, aflată în topul retailerilor din România cu cele mai mari vânzări, are 261 de magazine la nivel național, dintre care 32 în București, pentru care lucrează peste 6.500 de angajați.

Retailerul a intrat pe piața locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus. Retailerul este parte a grupului german Schwarz, care mai deține în România rețeaua de hipermarketuri Kaufland, liderul pieței locale de retail.

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
profi
megaimage
carrefour
kaufland
retail
supermarket
supermarketuri
pantelimon
soseaua pantelimon
artemob international
parisot
documentatii urbanism