GRAFIC Retailerii mari continuă să câștige cotă de piață. Ritmul de extindere a rețelelor de magazine însă a încetinit

GRAFIC Retailerii mari continuă să câștige cotă de piață. Ritmul de extindere a rețelelor de magazine însă a încetinit
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 ian 2019

Marile lanțuri de retail, care operează în special în centre comerciale, și-au menținut anul trecut ritmul mediu de creștere a cifrei de afaceri la nivelul de 12%, similar cu cel din 2017 și dublu față de avansul consumului, care în primele zece luni ale anului a consemnat un plus de 5,9%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Concluzia rezultă din studiul Retailers’ METRICS, realizat de Cushman & Wakefield Echinox, în care au fost analizate ritmul de expansiune și evoluția cifrei de afaceri ale unui număr de 88 de companii de retail care operează magazine sub mai mult de 100 de branduri internaționale și locale din domeniile FMCG, Fashion, Electro-IT, Cosmetice, Articole Sportive, Încălțăminte, Articole pentru Copii, Bijuterii, Restaurante și Cafenele, Home & Deco și Librării.

Banca Transilvania inițiază un nou program de răscumpărare pentru 10 milioane acțiuni proprii CITEȘTE ȘI Banca Transilvania inițiază un nou program de răscumpărare pentru 10 milioane acțiuni proprii

Retailerii analizați aveau, la începutul anului trecut, peste 5.054 de magazine, iar de-a lungul anului și-au extins rețelele cu 487 de unități noi, comparativ cu un număr de 522 de deschideri în 2017. În ceea ce privește cifra de afaceri, rulajul cumulat al acestor companii este estimat pentru 2018 la 15,37 miliarde de euro, având o cotă de piață de aproape 40% din cifra de afaceri totală a companiilor specializate în comerț cu amănuntul.

„Evoluția din 2018 ne arată că retailerii mari, cu zeci sau sute de magazine, continuă să câștige cotă de piață atât prin extindere, cât și organic. Chiar dacă, din punct de vedere al livrărilor de spații noi, 2018 nu a fost un an senzațional, iar cele câteva deschideri au fost concentrate în ultimele luni ale anului, majoritatea retailerilor au găsit resurse să crească, pe fondul majorării salariilor și a puterii de cumpărare, a inflației, dar și a comerțului online”, spune Cristi Moga, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Față de anul 2017, ritmul de extindere a rețelelor de magazine a încetinit în majoritatea sectoarelor, atât ca urmare a opțiunilor limitate de spații, cât și pe fondul continuării procesului de optimizare derulat de o serie de retaileri.

Cele mai mari creșteri ale cifrei de afaceri sunt preconizate pentru retailerii care comercializează articole pentru copii (39%), articole vestimentare (17%) și produse din categoria Home & Deco (16%).

Evoluția deschiderilor de magazine în ultimii doi ani pe sectoare de activitate (unități)

GRAFIC Retailerii mari continuă să câștige cotă de piață. Ritmul de extindere a rețelelor de magazine însă a încetinit
         

Evoluția cifrei de afaceri pe sectoare de activitate în ultimii doi ani

GRAFIC Retailerii mari continuă să câștige cotă de piață. Ritmul de extindere a rețelelor de magazine însă a încetinit

viewscnt
Afla mai multe despre
retail
cushman & wakefield echinox