Interbrands Orbico a depășit 7,5 miliarde de lei afaceri în România, dar a intrat pe pierdere pentru prima dată în ultimul deceniu

Liderul pieței locale de distribuție FMCG și produse de beauty și-a majorat afacerile pentru al zecelea an consecutiv, atingând în 2025 cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În pofida avansului vânzărilor, Interbrands Orbico a încheiat anul pe pierdere, după mai bine de un deceniu de profitabilitate.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Interbrands Orbico a depășit 7,5 miliarde de lei afaceri în România, dar a intrat pe pierdere pentru prima dată în ultimul deceniu

Interbrands Orbico, cel mai mare distribuitor de produse FMCG și beauty de pe piața locală, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 miliarde de lei (circa 1,5 miliarde euro), în creștere cu 6% față de nivelul de aproximativ 7 miliarde de lei raportat în 2024.


Rezultatul reprezintă cel mai ridicat nivel al afacerilor din istoria companiei și continuă seria de creșteri anuale consemnate în fiecare an din ultimul deceniu. Totodată, compania și-a consolidat poziția de lider al pieței de distribuție din România, într-un sector dominat de volume mari și marje reduse.

Interbrands Orbico a depășit pentru prima dată pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri în 2020.

Profitabilitatea a evoluat însă în sens opus în 2025. După un profit net de aproximativ 38 milioane de lei în 2024, distribuitorul a raportat o pierdere de circa 38 milioane de lei în 2025, ceea ce marchează primul rezultat negativ din ultimii peste zece ani.


Retailerul românesc PACO a revenit pe pierdere pentru a doua oarǎ în ultimul deceniu CITEȘTE ȘI Retailerul românesc PACO a revenit pe pierdere pentru a doua oarǎ în ultimul deceniu

Cel mai ridicat profit net din ultimul deceniu a fost înregistrat în 2023, când compania a câștigat aproximativ 53,4 milioane de lei. După acel vârf, profitabilitatea a început să se reducă, iar în 2025 compania a trecut pe pierdere.

Datoriile au crescut de la aproximativ 825 milioane de lei în 2024 la circa 945,7 milioane de lei în 2025, în timp ce numărul mediu de angajați a rămas relativ stabil, la 2.298 de persoane.


Înființată în 1993, Interbrands este una dintre cele mai vechi companii de distribuție modernă din România.

În 2021, compania a finalizat fuziunea cu operațiunile locale ale grupului croat Orbico, tranzacție în urma căreia a fost creat actualul lider al pieței de distribuție FMCG.

Compania face parte din Orbico Group, grup fondat de antreprenorul croat Branko Roglić, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum din Europa.
Grupul este prezent în peste 20 de țări din Europa Centrală și de Est și deservește mii de clienți prin rețele logistice și de distribuție regionale.

Annabella are cel mai ridicat nivel al afacerilor din istoria sa. Profitul însă aproape s-a înjumătățit CITEȘTE ȘI Annabella are cel mai ridicat nivel al afacerilor din istoria sa. Profitul însă aproape s-a înjumătățit

Compania reprezintă și distribuie pe piața românească sute de branduri din categoriile FMCG, beauty, îngrijire personală, produse alimentare, băuturi, produse pentru casă, jucării, textile, produse farmaceutice, electronice și tutun.


Portofoliul companiei include unele dintre cele mai cunoscute mărci internaționale prezente în România, iar după fuziunea dintre Interbrands și Orbico, compania a ajuns să gestioneze peste 200 de branduri și aproximativ 12.000 de produse.

Printre partenerii săi se numără companii precum Philip Morris, Procter & Gamble, Wella, Coty, Tchibo, Lindt, Kellogg's, Duracell și multe alte branduri globale.

La nivel local, Interbrands Orbico operează una dintre cele mai extinse infrastructuri logistice din industria distribuției, deservind hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, farmacii, benzinării, drogherii, comercianți independenți și canale HoReCa din întreaga țară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2386 -0.0050-0.10 %
1 USD4.5315 -0.0250-0.55 %
1 GBP6.0664 -0.0012-0.02 %
1 CHF5.6904 -0.0169-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite