Loteria Amazon. Magazin care vinde la kg colete refuzate sau rătăcite

Loteria Amazon. Magazin care vinde la kg colete refuzate sau rătăcite
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 mar 2024

La Bruxelles s-a deschis un magazin care vinde la kilogram colete de la Amazon refuzate, dar încă sigilate, efectiv niște bilete de loterie care ar putea aduce cumpărătorilor un ceas conectat, un smartphone, sau un obiect fără valoare, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Magazinul, numit în franceză ”Pile ou Face”, (echivalentul lui ”cap sau pajură”), este situat în apropierea pieței centrale Place Flagey și oferă coletele la prețul de 16 euro pe kilogram, informează News.ro.

Clienții aleg o cutie dintre zecile depozitate în magazin și unii le deschid pe loc.

FOTO Un tip de cârnați românești, propus pentru înregistrare în UE CITEȘTE ȘI FOTO Un tip de cârnați românești, propus pentru înregistrare în UE

"Este ca la jocuri de noroc. Am plătit 40 de euro și mi-am luat trei-patru căști, am făcut o treabă bună", a spus Paul, care a refuzat să-și dea numele de familie.

Gisele Peeters a fost însă puțin dezamăgită. Pachetul ei de 14,40 euro conținea un telefon în stil vechi, cu cadran.

"Nu este ceva ce aș fi cumpărat. Voi încerca să-l revind", a spus ea.

Arnaud Userstam, cel care a fondat magazinul, a spus că ceasurile și smartphone-urile conectate sunt articolele pe care oamenii sunt cel mai fericiți să le primească, dar alții se întorc acasă cu haine sau, uneori, cu obiecte deosebit de ciudate.

”O doamnă a primit 100 de periuțe de dinți pentru câini”, a spus el.

Userstam a început afacerea după ce el și soția sa s-au întrebat ce se întâmplă cu coletele cu probleme de livrare, după ce s-au confruntat ei înșiși cu problema.

Au aflat că există și alte magazine similare.

Pile ou Face a semnat contracte cu gigantul retailer american Amazon din Europa pentru a obține pachete care nu au fost ridicate de la locurile de preluare, care au fost returnate de clienți sau pur și simplu s-au pierdut.

Userstam nu a detaliat contractele, deși a spus că anterior aceste pachete erau doar distruse.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
colete
ratacite
refuzate
magazin