Luptă de Paște pentru miei românești. Prețul a scăzut

Luptă de Paște pentru miei românești. Prețul a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 apr 2023

Carnea de miel nu va lipsi nici anul acesta de pe masa de Paște a românilor, chiar dacă va fi mai puțin îmbelșugată față de anii precedenți, cei mai căutați în aceste zile fiind mieii crescuți în fermele românești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă la începutul acestei săptămâni, mielul în viu se vindea la poarta fermei cu prețuri cuprinse între 20 și 22 de lei/kg, iar carcasa cu 40 -50 lei/kg, acum în apropierea Paștelui, prețurile au coborât ușor, chiar și în marile lanțuri de magazine, unde carcasa de miel poate fi achiziționată și cu aproximativ 38 de lei/kg.

FOTO Flanco a deschis, cu șampanie, cel mai mare magazin al său din București. În paralel remodelează principalele sale magazine CITEȘTE ȘI FOTO Flanco a deschis, cu șampanie, cel mai mare magazin al său din București. În paralel remodelează principalele sale magazine

"Foarte puțin fermieri comercializează mielul în viu la noi în zonă, însă prețul este undeva la 20-22 lei/kg la poarta fermei, în timp ce carcasa se vinde cu circa 40-50 de lei/kg. Față de anul trecut aș spune că prețul mielului la poarta fermei e aproape la fel. Într-adevăr în piețe poate ajunge și la 60 de lei/kg, pentru că lumea îl preferă, pentru că știu că mielul este crescut natural și cumpăra o bucată bună și sănătoasă de carne. Românii care mai țin tradiția cumpără miel în această perioadă, dar poate nu unul întreg ca în anii trecuți, ci o jumătate sau părți din miel", a declarat pentru Agerpres Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine (ACO) Păstorul Crișana Arad.

Acesta spune că o parte dintre mieii românești pleacă și la export, în această perioadă fiind ceruți în Țările Arabe, dar animalele trebuie să aibă o greutate mult mai mare decât cea preferată pe piața internă.

FOTO ​Vama a mers în control la Dragonul Roșu CITEȘTE ȘI FOTO ​Vama a mers în control la Dragonul Roșu

"La export pleacă acum animale mai mari pentru că mieii mici au plecat acum o săptămână pentru Paștele Catolic, în țările europene. Acum se caută pe partea arabă miei de 30-40 de kg, iar prețul este de 17-17,5 lei/kg pe animal viu. Prețul este să zicem potrivit, nu e bun, nu e rău, este undeva la mijloc. Oamenii care s-au aflat în zone secetoase, unde n-au făcut furaje și au fost obligați să cumpere chiar și fânul, nu mai vorbim de concentratele de porumb, grâu, orz, au o problemă, față de cei din zonele unde s-a făcut ceva producție. Lucrurile nu sunt super, dar ce putem face?", a subliniat Cioranu.

Potrivit sursei citate, cea mai mare problemă pentru fermieri este cea legată de prețul ridicat al furajelor, în condițiile în care grâul și porumbul au un preț mult mai mic în prezent.

"Necazul cel mai mare astăzi este legat de prețul concentratelor pe care noi le cumpărăm de la fabrici și care este unul foarte mare în raport cu prețul actual al porumbului și grâului. Răspunsul lor a fost că au furaje cumpărate în septembrie, când prețul era mai mare și de aceea nu pot să scadă prețul. Eu aș zice că asta e o abureală, dar mergem mai departe. Fermierii s-au obișnuit să finiseze cu furaje granulate - ce-i drept mielului îi merge mai bine, pune un spor mai bun - dar când trage linie și ia 17 lei/kg vede că are o problemă. O să ne trezim la anul că îl pierdem pe om ca fermier, care va spune că decât să lucreze degeaba, mai bine stă degeaba. Fermierii noștri fac însă asta de zeci de ani datorită microbului din sânge, datorită plăcerii, datorită atracției față de oaie", a menționat Nicolae Cioranu.

Cu cât se va ieftini laptele la raftul magazinelor CITEȘTE ȘI Cu cât se va ieftini laptele la raftul magazinelor

Reprezentantul oierilor susține că este foarte greu să facă o estimare a numărului de miei care ar putea fi sacrificați în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, dar în niciun caz nu poate fi vorba de cifrele anilor trecuți de 2,5 - 3 milioane de miei, mai ales că românii consumă foarte puțină carne de miel, cu precădere doar în această perioadă.

"S-a simțit creșterea consumului de carne de miel în România atunci când ministrul Agriculturii, Petre Daea, în urmă cu câțiva ani a lansat campania de promovare "Alege Oaia". Acum și puterea de cumpărare a românului este scăzută mai ales că iarna aceasta a venit peste el cu facturi majorate la curent, gaze, etc. Românii consumă într-adevăr foarte puțină carne de miel și eu nici nu mă mir de acest lucru, în condițiile în care acum dacă mergeți la un restaurant, poate la unul din 10 găsiți carne de ovine. În al doilea rând dacă vreți să luați o pulpă de oaie proaspătă să o faceți un grătar sau ceva pentru ciorbă nu aveți de unde", a mai spus acesta.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a autorizat, anul acesta, pentru Sărbătorile Pascale, la nivelul întregii țări, 28 de puncte temporare pentru sacrificarea mieilor și 14 crescători de ovine, funcționarea acestora fiind permisă până la data 15 aprilie 2023. La nivelul întregii există și 81 de abatoare.

Potrivit ANSVSA, în București nu a fost solicitată nicio o cerere pentru amenajarea unor puncte de sacrificare temporare.

FOTO Inspectorii ANPC au intrat cu amenzi în piețele Crângași și Drumul Taberei CITEȘTE ȘI FOTO Inspectorii ANPC au intrat cu amenzi în piețele Crângași și Drumul Taberei

Începând din acest an, Autoritatea a oferit posibilitatea ca unitățile mici, respectiv exploatațiile autorizate care funcționează pe persoană fizică, să își poată amenaja inclusiv centre de sacrificare în exploatație, mai ales că până în prezent nu era posibil acest lucru pentru un crescător de ovine dacă nu era constituit într-o formă juridică.

Conform celor mai recente date statistice furnizate de INS, în România, consumul anual de carne de ovine pe cap de locuitor se ridica la 2,7 kg în 2021, în creștere cu 3,8% față de 2020, când se consemna 2,6 kg/locuitor.

Efectivele totale de ovine și caprine la finele lui 2021 au fost de 11,536 milioane de capete, România situându-se pe locul trei în rândul statelor membre, după Spania și Grecia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
miei
paste
carne