Noi reguli, noi obligații în gestionarea deșeurilor de ambalaje

Noi reguli, noi obligații în gestionarea deșeurilor de ambalaje
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 dec 2018

Toate companiile care, într-un fel sau altul, au contact cu ambalajele sau produsele ambalate trebuie să știe că, de la 1 ianuarie 2019, este modificat sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje și, în sarcina lor, intră noi responsabilități. În plus, pentru toate deșeurile de ambalaje generate, firmele au obligații de declarare, valorificare și reciclare, care, dacă nu sunt îndeplinite, generează penalități importante, arată o analiză realizată pentru Profit.ro de Carmen Dan, Manager Servicii de consultanță de mediu, PwC România, și Andreea Giovani, Manager sustenabilitate, PwC România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Așteptate de multă vreme, dată fiind modificarea modului în care sunt gestionate deșeurile de ambalaje, adoptată prin actul normativ publicat în iulie 2018, și anume, OUG 74/2018, proiectul de norme metodologice a fost publicat, în sfârșit, săptămâna aceasta, fiind lansat în dezbatere publică.

Documentul aduce o serie de clarificări și răspunde, în parte, la întrebările referitoare la modalitatea prin care companiile trebuie să își adapteze sistemele de management al deșeurilor de ambalaje pentru ca, operațional, să îndeplinească obligațiile impuse.

DOCUMENT Noi obligații pentru piața de retail: Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul returnat de client. Un nou termen de garanție CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noi obligații pentru piața de retail: Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul returnat de client. Un nou termen de garanție

Cele mai afectate companii sunt cele din zona de retail, domeniul farmaceutic, auto, producători, distribuitori, importatori din industria de alimente și băuturi, bunuri de larg consum, echipamente electrice și electronice, echipamente industriale.

Chiar dacă, la o primă vedere, categoriile de actori implicați în declararea cantităților și tipurilor de ambalaje introduse pe piața din România rămân aceleași, autoritățile au considerat că este necesară totuși o clarificare în cazul companiilor care introduc pe piața națională produse ambalate. Aceștia sunt, conform prevederilor recent publicate, operatorii economici care importă sau achiziționează intracomunitar produse ambalate pentru utilizarea sau consumul propriu, sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor.

Unul dintre aspectele de substanță clarificate prin aceste norme îl reprezintă faptul că, la calculul contribuției anuale, vor fi luate în considerare doar cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare și reciclare. În plus, se specifică foarte clar că deșeurile de ambalaje încredințate spre reciclare se consideră ca fiind greutatea ambalajelor care intră în operațiile de reciclare în care acestea sunt transformate în produse, materiale sau substanțe.

Retailerul Home & Deco Homelux, deținut de omul de afaceri turc Omer Susli, deschide rapid un nou magazin CITEȘTE ȘI Retailerul Home & Deco Homelux, deținut de omul de afaceri turc Omer Susli, deschide rapid un nou magazin

Cum era de așteptat, un subiect controversat abordat de OUG 74/2018 este cel legat de tratamentul ambalajelor reutilizabile. Normele, cel puțin în acest stadiu de proiect, prevăd că ambalajele reutilizabile care sunt returnate furnizorilor interni și externi sunt înregistrate în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă, iar cantitatea de ambalaje care este reutilizată se recunoaște doar în baza înregistrărilor existente în evidențele contabile. De asemenea, de la finalul lunii martie a anului următor, ambalajele primare reutilizabile utilizate pentru produsele destinate consumului populației trebuie înregistrate în evidențele contabile la o valoare de 0,50 lei/ambalaj.

Referitor la gestionarea deșeurilor de ambalaje, pentru companiile care decid că sistemul individual se pretează cel mai bine tipului lor de activitate, proiectul prevede că acest mecanism va fi posibil prin: valorificarea ambalajelor primare reutilizabile devenite deșeuri; valorificarea ambalajelor primare proprii folosite preluate de la beneficiari, inclusiv a ambalajelor produselor  importate pentru consum/utilizare proprie, devenite deșeuri; valorificarea ambalajelor secundare și a ambalajelor pentru transport utilizate la livrarea mărfii și preluate de la beneficiari, inclusiv a ambalajelor secundare și a ambalajelor pentru transport ale produselor  importate pentru consum/utilizare proprie, devenite deșeuri.

Pentru asigurarea trasabilității, aceste companii vor avea obligația de a stabili lunar și de a deține situații întocmite în baza documentelor financiar-contabile și a documentelor justificative, pe fiecare tip de material, pentru: cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele primare reutilizabile; cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele primare pentru care aplică un sistem de returnare a ambalajelor proprii folosite; cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele secundare și ambalajele pentru transport pentru care aplică un sistem de preluare de la distribuitorii produselor lor; cantitățile de deșeuri de ambalaje din lemn, încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc.

Aceste companii au obligația să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională, cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate prin reciclare, prin alte forme de valorificare sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie, totale și pe fiecare tip de material, precum și informații cu privire la operatorii economici care au efectuat operațiunea de reciclare sau valorificare.

Fără a reprezenta neapărat un element de noutate, proiectul accentuează totuși faptul că, pentru a fi luate în calcul la îndeplinirea în mod individual a obiectivelor de valorificare sau incinerare, deșeurile de ambalaje generate din activitatea proprie, inclusiv cele returnate de la beneficiari, trebuie să fie înregistrate în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă, și trebuie menținută evidența gestiunii deșeurilor de ambalaje.

Operatorii economici care decid să îndeplinească obiectivele anuale de reciclare/valorificare prin intermediul unui OTR (Organizație de Transfer de Responsabilitate) sunt obligați: să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantitățile de ambalaje pentru care au predat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale potrivit contractului încheiat; să obțină lunar de la OTR, pentru fiecare tip de material, situația cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate/incinerate cu recuperare de energie în numele lor, să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, cantitățile de ambalaje totale și pe fiecare tip de material pentru care a predat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale prin contract, cantitățile de deșeuri de ambalaje totale și din fiecare tip de material declarate de operatorul economic cu care au încheiat contractul pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie ca valorificate prin reciclare, respectiv valorificate prin alte forme decât reciclarea și incinerarea în instalații de incinerare cu recuperare de energie.

Normele clarifică în mare măsură tratamentul ambalajelor reutilizabile devenite deșeuri și preluate pentru a fi supuse unor operațiuni de reparare, curățare, verificare. Astfel, autoritățile indică fără dubiu că aceste tipuri de deșeuri de ambalaje refolosite după reparație nu vor fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare. Aceste operațiuni sunt considerate doar operațiuni de pregătire în vederea reutilizării și nu o reciclare în sensul prevăzut de lege.

Cum vor fi afectate companiile ? Rămâne de văzut și de analizat, de la caz la caz. Recomandăm, însă, ca, în perioada imediat următoare, operatorii economici care sunt direct vizați de modificările legislative să analizeze cu atenție și să înțeleagă în ce măsură obligațiile impuse de noul sistem de reciclare le afectează activitatea, evaluând riscurile potențiale.

Pe de altă parte, fiind vorba despre un proiect de norme, toate companiile interesate au posibilitatea să își exprime punctul de vedere, pentru a adapta cât mai bine la realitatea de business prevederile legale.

viewscnt
Afla mai multe despre
deseuri
obligatii