Penny România deschide în acest an încă 40 de magazine

Penny România deschide în acest an încă 40 de magazine
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2023

Lanțul de magazine Penny România a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,17 miliarde de lei, reprezentând un avans de 33% raportat la 2021. În 2022, numărul consumatorilor care au trecut pragul magazinelor a crescut cu 15%. Compania a înregistrat un profit net de 152 milioane de lei în 2022, în creștere cu 24% comparativ cu anul anterior.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Compania își propune să investească 5,128 milioane de lei, echivalentul a peste 1 miliard de euro, până în 2029, în principal prin extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta va deschide încă 40 de magazine noi în țară pentru a fi mai aproape de consumatori.

Britanicii vor putea obține credite ipotecare fără avans, pentru prima oară din 2008 CITEȘTE ȘI Britanicii vor putea obține credite ipotecare fără avans, pentru prima oară din 2008

„ 2022 a fost un an al reușitelor, dar și un an în care a fost din nou nevoie să ne adaptăm, să fim flexibili și să rămânem optimiști și cu dorința de a ne duce la capăt planurile curajoase. Am înregistrat o creștere mare a cifrei de afaceri datorită numărului de clienți”, a declarat Daniel Gross, CEO.

În 2022, compania a investit 631 milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine. A încheiat procesul de remodelare al magazinelor existente, a deschis 36 de magazine în noul format și a încheiat anul cu un total de 336 de magazine.

Primul magazin deschis pe piața locală a fost în 2005. Întreaga rețea este deservită astăzi de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași.

În prezent, rețeaua este alcătuită din 339 magazine la nivel național și o echipă de peste 6.500 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
penny românia
magazine