Retailerul online elefant.ro anunță vânzări de peste 135 de milioane lei, în 2018. Anul pentru care compania țintește profitabilitatea

Retailerul online elefant.ro anunță vânzări de peste 135 de milioane lei, în 2018. Anul pentru care compania țintește profitabilitatea
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2019

Retailerul online elefant.ro a înregistrat în 2018 o creștere a vânzărilor cu 4,4 milioane de lei, de la 131 milioane lei la 135,4 milioane lei. În 2019, estimările companiei indică o creștere a veniturilor cu 20% față de anul anterior.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“În 2018 ne-am concentrat pe investiții în tehnologie, acestea ridicându-se la 11 milioane lei, și pe consolidarea operațiunilor. Vrem să funcționăm impecabil, la cele mai înalte standarde tehnologice. Totodată, financiar ne dorim să ajungem cât mai repede la break-even. Conform obiectivelor prezente, elefant.ro țintește profitabilitatea în 2021. Rezultatele obținute confirmă parcursul corect pe care elefant.ro îl are acum”, declară Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro.

Retailerul intenționează ca în anul curent să le ofere clienților săi mai multe opțiuni de puncte de livrare, inclusiv prin pachetomate. În prezent, mai mult de jumătate dintre comenzile plasate pe elefant.ro sunt ridicate din propria rețea de pick-up-points.

Decizie finală: Transportatorii de legume fără acte în regulă scapă de confiscarea mărfii și de suspendare. Amenzile sunt reduse substanțial CITEȘTE ȘI Decizie finală: Transportatorii de legume fără acte în regulă scapă de confiscarea mărfii și de suspendare. Amenzile sunt reduse substanțial

“Dorim totodată să scurtăm cât se poate de mult timpul în care coletul ajunge la destinatar, chiar dacă este comandat de un român din diaspora. În prezent, suntem în curs de implementare a unei soluții de livrare în 48 de ore către orice țară din Europa, astfel încât și românii plecați din țară să beneficieze cât mai repede de produsele pe care le doresc”, adaugă Sergiu Chircă.

Elefant Online este controlată de Millenium Gold Resources, deținută de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, alături de Olif și Catalyst Romania.

După numărul de comenzi, Elefant.ro este al doilea jucător din piață. În prezent, cel mai mare retailer online de pe plan local este eMag (Dante International), al cărui acționar majoritar este grupul sud-african Naspers.

viewscnt
Afla mai multe despre
elefant.ro
retailer