SURPRIZĂ - Carrefour va lansa în România mai multe magazine în benzinării Rompetrol, business "brevetat" de Auchan în stațiile OMV Petrom

SURPRIZĂ - Carrefour va lansa în România mai multe magazine în benzinării Rompetrol, business "brevetat" de Auchan în stațiile OMV Petrom
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mar 2022

Retailerul francez Carrefour va lansa în România mai multe magazine ce vor fi deschise în benzinării Rompetrol, o nișă inițiată, recent, de un alt retailer francez, Auchan, în stațiile OMV Petrom, au transmis pentru Profit.ro surse apropiate operațiunii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În primă fază, proiectul va fi lansat ca unul pilot.

"Nu este un parteneriat Carrefour-Rompetrol pentru sute de benzinării, precum cel dintre OMV Petrom și Auchan, ci un test, în funcție de rezultatul căruia va fi luată o decizie viitoare în ceea ce privește extinderea sau nu a proiectului-pilot", au explicat sursele.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Parteneriatul dintre OMV Petrom și Auchan Retail România, un concept nou pentru piața locală, presupune reamenajarea atât la interior, cât și la exterior, a aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom și integrarea magazinelor MyAuchan în spațiile comerciale existente. În perioada 2021-2024, cele două companii vor investi peste 50 de milioane de euro în acest proiect și vor remodela anual circa 100 de stații de alimentare Petrom. 

Înțelegerea Auchan-Petrom a fost semnată în 2017.

În primăvara anului trecut, Auchan Retail România și OMV Petrom au anunțat că vor continua reamenajarea celor aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom și integrarea magazinelor MyAuchan în spațiile comerciale existente. Astfel, la începutul lunii mai 2021, rețeaua de magazine MyAuchan din Stațiile Petrom numără 50 de unități în peste 20 de localități.

Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut, la aproape 2,36 miliarde de euro, în pofida unei performanței slabe în ultimul trimestru, pe fondul restricțiilor de acces în marile centre comerciale.

VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții

Grupul francez spune că a fost “penalizat” în România din cauza expunerii sale la hipermarketuri situate în centre comerciale, unde accesul a fost permis doar persoanelor vaccinate începând cu luna octombrie.

Vânzările retailerului au scăzut cu 3,3% în termeni comparabili în trimestrul al patrulea raportat la perioada similară din 2020, până la 631 milioane de euro (TVA inclus), după un avans de 5,5% în precedentele trei luni.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

La nivelul întregului an, vânzările Carrefour pe piața locală au urcat cu 2%, de la 2,327 miliarde de euro la 2,358 miliarde de euro.

Vânzările nete au atins 2,092 miliarde de euro, în creștere cu 1,3% de la 2,065 miliarde de euro în 2020.

La finele lunii decembrie, rețeaua Carrefour în România cuprindea 365 de magazine, din care 43 hipermarketuri și 188 supermarketuri.

Carrefour operează peste 11.700 de magazine în Europa, din care circa jumătate în Franța, fiind cel mai mare retailer din sectorul alimentar de pe continent și al doilea din lume, cu 13.900 de magazine în total la finele anului trecut.

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, deține o rețea națională de 560 de benzinării.

Compania a raportat pentru 2021 un profit net de 2,864 miliarde lei, în creștere cu 122% față de cel din 2020 (1,291 miliarde lei), însă mai mic cu 21% comparativ cu câștigul net din 2019, de dinainte de pandemia COVID-19, care s-a ridicat la 3,635 miliarde lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
vanzari carrefour romania
restrictii mall
coronavirus