Vinul zilei: un Chardonnay propus de o cramă din Bihor, cu note de fructe albe, accente minerale discrete, nuanțe de vanilie și ananas, completate de piersici și caise. Companionul ideal pentru brânzeturi, pește sau carne de pui

Recomandarea zilei, Projekt CH 2023 de la Familia Darabont, este un vin alb expresiv și bine structurat, care pune în valoare atât potențialul soiului Chardonnay, cât și stilul modern al cramei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Vinul zilei: un Chardonnay propus de o cramă din Bihor, cu note de fructe albe, accente minerale discrete, nuanțe de vanilie și ananas, completate de piersici și caise. Companionul ideal pentru brânzeturi, pește sau carne de pui

Familia Darabont – tradiție tânără și viziune modernă

Situată în Biharia, județul Bihor, Crama Familia Darabont exploatează aproximativ 40 de hectare de viță-de-vie. Vinurile sunt obținute din vii tinere, cu tehnologii moderne, iar gama Projekt este dedicată vinurilor complexe, cu potențial de învechire, maturate în butoaie de stejar unguresc și atent finisate până la detaliu.

Profil aromatic și recomandări gastronomice

Projekt Chardonnay 2023 este fermentat cu drojdii non-Saccharomyces și maturat timp de 10 luni în stejar unguresc. Aromatic, dezvăluie note de fructe albe, accente minerale discrete, vanilie și influențe fine de baric. Pe palat este cremos și amplu, cu arome de flori de vară, piersici și caise, susținute de o textură catifelată și bine integrată. Se servește la 8–10°C și se potrivește excelent cu brânzeturi cremoase, paste cu sosuri fine, pește alb, fructe de mare sau preparate din carne de pui.

George Mitea:  Un vin alb sec din Crișana, construit într-un stil mai serios, cu accent pe textură și integrarea maturării în lemn

George Mitea: „Vinul este obținut din Chardonnay și a fost maturat aproximativ 10 luni în butoaie de stejar unguresc, după o fermentație menționată ca fiind făcută cu drojdii non-Saccharomyces, ceea ce, de obicei, în caz de Chardonnay baricat, se traduce prin mai multă nuanță aromatică și o textură mai plină. Și într-adevăr, profilul merge spre intensitate de fructe albe, note discret minerale și accente de vanilie și puțin ananas, fără a fi împins în zona dulce. Pe palat este „cremos”, cu note de piersici și caise, susținute de vanilie și o impresie de volum. Cine este fan Chardonnay cu ceva „mușchi” găsește aici licoarea potrivită!”

Vinul poate fi cumpărat de aici.

Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, disponibil în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vă oferă exclusiv vinuri selectate de o echipă de 15 experți, dintre care unii au câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, vă puteți alătura ca membri premium, bucurându-vă de numeroase beneficii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite