Votul consumatorilor a desemnat câștigătorii competiței Votat Produsul Anului 2019

Votul consumatorilor a desemnat câștigătorii competiței Votat Produsul Anului 2019
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 21 mai 2019

Premiile “Votat Produsul Anului® - Consumatorii premiază inovația” au fost decernate pe 16 Mai, în cadrul Galei desfășurate la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Competiția se află la a 10-a ediție în România, 25 de produse fiind declarate câștigătoare în urma votului consumatorilor, acestea având dreptul de a folosi eticheta “Votat Produsul Anului®” în toate materialele de comunicare si pe ambalaj, timp de 12 luni, începând cu luna mai.

Cele 25 de produse au fost evaluate de către consumatori din perspectiva atractivității, inovației și intenției de cumpărare, ele fiind urmatoarele:

-Categoria Iaurt: Zuzu Divin (Albalact)

-Categoria Gustări sărate panificație: 4x4 Biscuiti de teren (TerraBisco)

-Categoria Salam: Salam Sinaia (Cris-Tim)

-Categoria Apă: Glaceau SmartWater (Coca-Cola Services)

-Categoria Detergent rufe: Ariel 3in1 PODS Family Pack (Procter & Gamble Marketing Romania)

-Categoria Bază de mâncare: Vegeta Natura (Podravka)

-Categoria Lapte: Zuzu Bio (Albalact)

-Categoria Gustări gata preparate din carne: Pepe Chicken Fingers (Perutnina România)

-Categoria Scutece bebeluși: Pampers Pure (Procter & Gamble Marketing Romania)

-Categoria Desert rece: Milk Burger (Eti European Food Industries)

-Categoria Băuturi vegetale: AdeZ (Coca-Cola Services)

-Categoria Patiserie si panificație congelată: Bella aluat pentru pâine, pizza si pita (Unibel Nord)

-Categoria Detergent vase: Fairy Lemon (Procter & Gamble Marketing Romania)

-Categoria Esențe și arome alimentare: Esența trandafiri și Esența vanilie cu nota de unt (Coseli)

-Categoria Băuturi răcoritoate necarbonatate: Cappy+ (Coca-Cola Services)

-Categoria Napolitane: Dare (Eti European Food Industries)

-Categoria Îngrijirea feței: Elmiplant Detox (Sarantis Romania)

-Categoria Dermato-cosmetice anti-acnee: Rilastil Acnestil (Fildas Trading)

-Categoria Îngrijire feminină: Always Platinum (Procter & Gamble Marketing Romania)

-Categoria Odorizant toaletă: Bref Perfume Switch (Henkel Romania)

-Categoria Saci, pungi, folii menaj: Fino Teflon foaie neagră pentru copt și folie protecție cuptor (Sarantis România)

-Categoria Îngrijirea părului: Head & Shoulders Suprême (Procter & Gamble Marketing Romania)

-Categoria Carduri bancare: Card Mastercard Young (UniCredit Bank)

-Categoria Mobile Banking: Aplicația My BRD Mobile (BRD Groupe Société Générale)

-Categoria Picături oftalmice: Dr.Hart Picături oftalmice (Dr.Hart)

“Ediția din acest an poartă numărul 10 și totodată marchează 10 ani de când Media Concept Store deține licența în România pentru competiția «Votat Produsul Anului®». Ne bucurăm de faptul că în toți acesti ani am premiat peste 120 de câștigători, au fost înscrise peste 250 de produse iar competiția a crescut treptat din zona de FMCG către noi industrii precum banking, bricolaj sau pharma. Eticheta roșie «Votat Produsul Anului®» reprezintă o recomandare a consumatorilor către alți consumatori, în ceea ce privește produsele noi care aduc pe piata inovații în funcționalitate, tehnologie, design sau formulă”, a declarat Mihaela Păduraru, Country Manager “Votat Produsul Anului®” România.

Produsul Anului este un concept internațional care premiază produsele inovative, activând în prezent în 47 de țări. În România, marca “Votat Produsul Anului®” este înregistrată la OSIM din 2008, se află la a zecea ediție și este reprezentată de către agenția de comunicare Media Concept Store, care coordonează și gestionează activitățile întregului proiect.

Studiul de piață din 2019 a fost realizat online, pe 28 de categorii, de Exact Business Solutions, pe un eșantion de 4814 de consumatori români, reprezentativ pentru populația din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 18 și 54 de ani, utilizatori de internet. În 3 dintre cele 28 de categorii nu a fost desemnat câștigător. Eroarea maximă de eșantionare este +/-1.4%. Studiul a avut loc în perioada 28 martie 2019 – 14 mai 2019. Criteriile de evaluare au fost: inovație, atractivitate, intenție de cumpărare. Produsele câstigătoare au fost votate, de către consumatori, dintre produsele comparate în competiție. În studiu se pot înscrie toate produsele de larg consum care au avut o inovație în ultimele 18 luni anterioare startului competiției.

Detalii pe www.produsulanului.com

viewscnt
Afla mai multe despre
votat produsul anului 2019
jw marriott bucharest grand hotel