FOTO 7 destinații turistice din România care nu erau populare acum 20 de ani. Prețurile la cazare

FOTO 7 destinații turistice din România care nu erau populare acum 20 de ani. Prețurile la cazare
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 aug 2021

La finalul unui sezon estival în care numărul de turiști din unitățile de cazare și de pe șosele a bătut record după record, un studiu recent arată că românii s-au orientat anul acesta și spre destinații care, în urmă cu mai mulți ani, nici măcar nu existau pe harta turistică a țării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, destinații precum Viscri, Criț, Saschiz din județul Brasov, zona lacului Tarnița de lângă Cluj, sate precum Lunca de Sus din județul Harghita, satul Breb din Maramureș primesc acum mii de turiști și investitori care construiesc pensiuni si facilități. Prețul unei nopți de cazare începe de la 185 lei / noapte pentru două persoane și poate depăși 350 lei, în funcție de condițiile de cazare și serviciile incluse.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Românii au preferințe dintre cele mai diverse în ceea ce privește destinațiile interne în care caută să își petreacă îndelung așteptatele vacanțe. Astfel, românii nu s-au orientat doar spre litoral sau Valea Prahovei așa cum eram obișnuiți, ci pare că și-au îndreptat atenția și spre alte zone mai puțin populare, care s-au dezvoltat accelerat în ultimii ani, conform studiului Travelminit.ro.

Care sunt destinațiile turistice din România care nu existau acum 20 de ani

Printre aceste ,,noi” puncte de interes se numără suita de sate săsești, unde te poți bucura pe deplin de autenticitate, liniște, tradiții și mâncare delicioasă, preparată de cele mai multe ori de gazdele primitoare, cu ingrediente din grădina proprie. Viscri, Biertan, Criț sau Mesendorf sunt doar câteva exemple, zona satelor săsești din sud-estul Transilvaniei numărând în prezent circa 150 de mici sate și așezări rurale, întinse pe o suprafață de aproximativ 300.000 de hectare.

Localitatea Viscri a fost poziționată pe harta turismului țării noastre o data cu vizitele recurente ale Prințului Charles și tot aceste vizite au impulsionat turismul în zonă. Prețul unei nopți de cazare în Viscri începe de la 177 lei pe noapte, pentru două persoane.

FOTO 7 destinații turistice din România care nu erau populare acum 20 de ani. Prețurile la cazare

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

O altă destinație mai degrabă necunoscută la nivel național în urmă cu 10-20 de ani este zona lacului de acumulare Tarnița: comune precum Râșca, Mărișel sau Gilău au devenit astăzi cu mult mai populare și vizibile pe platformele de socializare. Cazarea la o cabana de 4 stele începe de la 200 lei de persoane pe noapte.

Și satul Breb din Maramureș, zona Vișeu, poate fi inclus în această listă, fiind adesea supranumit ,,Paradisul din Maramureș”. Un sat micuț, bogat în tradiții și obiceiuri fermecătoare, Breb a devenit cu atât mai popular după anii 2000, ca urmare a punerii în funcțiune a mocăniței, ce a impulsionat turismul în întreaga zonă. Turiștii care se cazează aici plătesc prețuri începând de la 185 lei / noapte pentru camera dublă.

FOTO 7 destinații turistice din România care nu erau populare acum 20 de ani. Prețurile la cazare

O altă investiție de anvergură ce a transformat o întreagă regiune anterior necunoscută publicului larg, într-una foarte căutată în prezent de către turiștii de toate vârstele este pârtia de bob de la SkiGyimes din Harghita. Peisaje ca în Austria sau Elveția și multă adrenalină, la doar circa 30 de kilometri de Miercurea Ciuc. O investiție de 1,5 milioane euro ce a pus localitatea Lunca de Sus pe harta turismului românesc.

Tot mai multă atenție a fost acordată în ultima perioadă și turismului vini-viticol, astfel că multe dintre localitățile de pe Drumul Vinului sunt acum pe lista destinațiilor de vacanță ale românilor care iubesc degustările de vinuri și poveștile spuse în mijlocul podgoriilor. Multe dintre cramele aflate în zone cheie oferă în prezent și cazare, astfel încât toți cei ce le trec pragul să se poată bucura în voie de împrejurimi și de soiurile aparte de vinuri cu care se mândresc oamenii locului. Este, de exemplu, cazul cramei Ceptura sau al cramei Basilescu.

RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe CITEȘTE ȘI RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe

La mare căutare sunt și sate precum Tălișoara, Micloșoara sau Valea Zălanului, locuri pitorești, liniștite, aparent uitate de lume, dar foarte căutate în ultima vreme de către turiștii care își doresc să experimenteze traiul străbun și tradițiile locale, deconectându-se totodată pentru câteva zile de la stresul din orașele mari.

Poate cea mai cunoscută dintre destinațiile turistice care nu existau în urmă cu două decenii, Mamaia Nord, este astăzi una dintre cele mai efervescente zone de pe litoralul românesc, în fiecare an fiind lansate noi hoteluri, cluburi, terase și restaurante foarte populare în rândul turiștilor dornici de distracție. Mamaia Nord găzduiește de ceva ani și unele dintre cele mai mari concerte și evenimente internaționale din Europa de Est, cum ar fi celebrele festivaluri Sunwaves sau Neversea. Deși se raportează la un sezon scurt, prețurile ajung aici și la peste 2.000 lei / noapte pentru o cameră dublă.

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

Lista destinațiilor din România care nu existau în urmă cu 20 de ani:
1. Suita de sate săsești din Transilvania, în special satele Viscri și Criț
2. Zona Tarnița cu satele Râșca, Mărișel și Gilău
3. Satul Breb din Maramureș, zona Vișeu
4. Lunca de Sus, Harghita 
5. Localitățile de pe drumul Vinului din județele Buzău și Prahova
6. Satele Tălișoara, Micloșoara și Valea Zălanului din Covasna
7. Mamaia Nord

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
mamaia
mare
munte