Numărul turiștilor în Deltă, în scădere. Proprietar de hotel: Aș fi închis, dacă nu aș fi avut rezervări pentru august și septembrie

Numărul turiștilor în Deltă, în scădere. Proprietar de hotel: Aș fi închis, dacă nu aș fi avut rezervări pentru august și septembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 iul 2022

Războiul din Ucraina și inflația sunt doar câteva cauze ale scăderii numărului turiștilor din Delta Dunării la început de sezon estival față de aceeași perioadă a anului trecut. În condițiile în care și resursa piscicolă se diminuează, sunt proprietari de pensiuni care anunță că își vor închide unitățile anul viitor, iar unii localnici așteaptă sprijin din partea statului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proprietarul unui hotel plutitor ancorat la o distanță de circa 10 kilometri de satul Crișan, Vali Petrea, a declarat pentru Agerpres că față de anul trecut numărul turiștilor a scăzut cu aproape 40%.

Thassos și Halkidiki se „îneacă” în turiști. Mulți sunt români CITEȘTE ȘI Thassos și Halkidiki se „îneacă” în turiști. Mulți sunt români

„Ne-ați găsit aproape singuri și suntem la mijlocul săptămânii. Anul trecut, pe vremea asta, era o lună plină de turiști. Anul acesta, nu știu ce s-a întâmplat. Problema principală e că sunt și scumpiri foarte mari, care depășesc bugetul lor, iar oamenii au intrat în panică. Hotelul acesta a fost construit pentru croaziere, dar este foarte mare, iar când pleci în croazieră costurile sunt pe măsură, așa că l-am ancorat aici. Dacă anul trecut turiștii nu și-au permis să meargă în croazieră, anul acesta, nici atât. Este deja o scădere cu 40%”, a afirmat Vali Petrea.

Turismul cu hotelurile plutitoare este una dintre cele mai scumpe oferte ale Deltei, toate produsele fiind la prețuri mai mari, din cauză că sunt transportate pe apă. Situația economică actuală a făcut însă ca ofertele din acest an să fie la prețuri mai mici.

„Am trei angajați. Cu forța de muncă e aproape imposibil să te descurci. Sufăr foarte mult la capitolul curățenie. (…) Aș fi închis, dacă nu aș fi avut contracte și rezervări pentru august și septembrie. Am apucat să promit în fața oamenilor. Anul viitor, dacă lucrurile continuă așa, nu cred că mai putem merge înainte”, a spus proprietarul hotelului plutitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta dunării
turisti