Ecosistemul de finanțare 123Credit la conferința „Finanțarea Societăților Comerciale” a Institutului Bancar Român

123Credit a fost partener al ediției a III-a a conferinței „Finanțarea Societăților Comerciale”, desfășurată pe 8 octombrie 2026 la sediul Institutului Bancar Român din București. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Patronatelor ESG din România (C.P.ESG.R.), Institutul Bancar Român (IBR) și NAI România & Moldova și a adunat peste 120 de specialiști, antreprenori și reprezentanți din mediul privat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Ecosistemul de finanțare 123Credit la conferința „Finanțarea Societăților Comerciale” a Institutului Bancar Român

123Credit a fost reprezentată de Valentin Blăjan, Director al Diviziei de Leasing & Persoane Juridice, care a descris ecosistemul de finanțare al grupului în fața specialiștilor din bănci, fonduri de investiții, consultanță în fonduri europene și mediul antreprenorial.

Agenda ediției a III-a

Subiectele au acoperit garantarea creditării și evaluarea garanțiilor, accesul la fondurile europene și la piața de capital, finanțarea pentru industrie, IMM-uri, start-up-uri tehnologice, eficiență energetică și imobiliare, precum și felul în care standardele ESG influențează cât de atractivă este o companie pentru finanțatori.

Cezar Armașu, Director general al Consiliului Patronatelor ESG din România, a legat tema ESG de accesul la finanțare.

„ESG înseamnă și oportunități de dezvoltare și acces la surse de finanțare avantajoase. Consiliul Patronatelor ESG din România s-a asumat misiunea de a disemina în mediul business modele de bune practici și resurse pentru finanțare și performanță în afaceri. Este important pentru companii să cunoască o varietate cât mai mare de instrumente de finanțare pentru dezvoltarea activității, fiecare cu specificul și avantajele lui, și să aleagă varianta optimă adaptată nevoilor proprii.”

Ioan-Andrei Botiș, CEO al Appraisal & Valuation – NAI România, a susținut că finanțarea există, dar ajunge la proiectele care arată o valoare în creștere, motiv pentru care evaluarea devine un instrument strategic. Simona Petrescu, director ESG la UniCredit Bank, a recomandat companiilor să adopte voluntar standardul VSME, pentru că băncile au nevoie de aceste date atunci când analizează o cerere de finanțare.

Evenimentul a avut ca parteneri instituționali, printre alții, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Asociația Română a Băncilor.

Ecosistemul de finanțare 123Credit

Prezentarea lui Valentin Blăjan a descris grupul pe trei linii de activitate.

  • 123Credit este brandul-umbrelă de brokeraj financiar, cu acces la peste 50 de finanțatori și o rețea națională de brokeri.

  • 123Leasing acoperă leasingul financiar, operațional și imobiliar, precum și sale & lease back.

  • 123Companii se ocupă de finanțarea persoanelor juridice, de la credite de investiții și capital de lucru până la linii de credit și factoring.

Pentru companiile care vor să afle înainte de a depune un dosar dacă ar putea fi finanțate, a fost prezentat și instrumentul de verificare a eligibilității cu Inteligență Artificială integrată. Firmele încarcă balanța de verificare, indicatorii financiari sunt extrași automat, iar rezultatul apare în câteva secunde. Dacă sunt eligibile, un consultant 123Credit poate prelua dosarul și poate gestiona finanțarea până la final.

Parteneriatul cu C.P.ESG.R. continuă la INDAGRA

123Credit este partener și la Romanian Agri Food Summit, organizat de C.P.ESG.R. împreună cu Romexpo pe 29 octombrie 2026, în cadrul INDAGRA de la ROMEXPO București. Summitul include o secțiune dedicată instrumentelor și programelor de finanțare pentru agricultură. Cine ajunge la eveniment poate trece oricând pe la standul 123Credit, pentru o discuție despre finanțare.

Despre 123Credit

123Credit este un broker de credite 360, cu una dintre cele mai extinse rețele naționale de brokeri și birouri în principalele orașe din România. Compania intermediază gratuit toate tipurile de finanțări, atât pentru persoane fizice cât și pentru companii, prin 50+ de parteneriate cu instituții financiare din piață. 

Cu un ecosistem tehnologic propriu, ce presupune integrări directe cu baze de date oficiale, conexiuni full digitale cu finanțatori și instrumente de analiză și ofertare potențate de AI, 123Credit eficientizează și debirocratizează activitatea rețelei sale de brokeri, oferind totodată o experiență fluidă, rapidă și sigură clienților săi. 

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3495 +0.0008+0.01 %
1 USD4.8088 +0.0111+0.23 %
1 GBP6.3848 -0.0044-0.07 %
1 CHF5.7911 -0.0010-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite