Patronat: Peste 25 de foste stațiuni balneare din România sunt abandonate, iar refacerea lor costă 150 milioane euro

Patronat: Peste 25 de foste stațiuni balneare din România sunt abandonate, iar refacerea lor costă 150 milioane euro
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 2 mar 2017

Mai mult de 25 de foste stațiuni balneare mici, de interes local, sunt abandonate și nu mai funcționează. Refacerea lor ar costa peste 150 de milioane de euro, bani care patronatul balnear speră să fie obținuți din fondurile europene și din bugetul Ministerului Turismului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru sectorul balnear românesc, anul 2016 a fost foarte bun, unele dintre agențiile de turism având creștere de 2-3 ori ale vânzărilor pentru acest tip de produs. Operatorii din acest domeniu se așteaptă la creșteri și mai mari în acest an, dacă vor fi introduse voucherele de vacanță pentru bugetari. Astfel, dacă cererea pentru stațiunile balneare a crescut cu 6-10% în fiecare an, după apariția voucherelor ar putea urca cu 30%, estimează Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR).


El crede că succesul prognozat pentru acest an ar putea convinge autoritățile din domeniu că turismul de spa și wellnes este viitorul. "Avem și promisiuni din partea ministrului Turismului că o să sprijine acest sector. Trebuie să avem proiecte europene pe acest sector și să introducă niște facilități în ceea ce privește investițiile mari care se fac în acest domeniu", adaugă oficialul OPTBR.

El admite că în sectorul balnear este nevoie de investiții foarte mari, fiind vorba și de stațiuni care au fost abandonate complet. România are acum jumătate din stațiunile balneare pe care le avea în 1938. Sunt multe foste stațiuni balneare de interes local abandonate, peste 25, stațiuni micuțe, precum Malnaș Băi și Șugaș Băi, afirmă oficialul patronatului. Pentru ca aa acestea să fie repuse pe picioare, susține Rădulescu, este nevoie de investiții de peste 150 de milioane de euro.

Studiu privind calitatea serviciilor din România: Călătoria cu taxiul frustrantă, after-school-uri corijente, recepționeri plictisiți CITEȘTE ȘI Studiu privind calitatea serviciilor din România: Călătoria cu taxiul frustrantă, after-school-uri corijente, recepționeri plictisiți



"Ele aparțin de primării și sunt în administrația consiliilor locale. În multe dintre ele, construcțiile turistice s-au demolat și totul trebuie construit de la zero. Ministerul Turismului, fiind ordonator de credite, poate să facă niște proiecte pentru aceste stațiuni. Am discutat cu ministrul și vrea să se implice. Vom începe să facem programe", spune Nicu Rădulescu.

Acum sunt peste 60 de stațiuni funcționale în România, dar omologate efectiv ca stațiuni balneoclimaterice sunt doar jumătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul turismului
statiuni balneare