Problemele unităților de cazare din Deltă, la începutul sezonului turistic

Problemele unităților de cazare din Deltă, la începutul sezonului turistic
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 apr 2024

Turismul ilegal, deșeurile, lipsa canalizării, traseele turistice impracticabile se numără printre problemele cele mai importante ale unităților de cazare din Delta Dunării la începutul sezonului turistic, prezentate autorităților, în timpul unei ședințe organizate de Prefectura județului Tulcea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

Lipsa unei legislații simplificate care să-i încurajeze pe pescari să dezvolte activități de turism a fost una din primele probleme semnalate de reprezentanta unei unități de cazare din Sfântu Gheorghe, Anca Simion, colaboratoare a asociației Ivan Patzaichin-Mila 23.

FOTO Hotelul Nordis Mamaia, cel mai mare hotel de leisure din Europa Centrală și de Est, dă startul sezonului estival CITEȘTE ȘI FOTO Hotelul Nordis Mamaia, cel mai mare hotel de leisure din Europa Centrală și de Est, dă startul sezonului estival

"Are voie pescarul care are pensiune și un punct gastronomic local autorizat să vină cu peștele pe masa turiștilor? Le-am explicat că nu, pentru că tot peștele trebuie să ajungă în cherhanale, potrivit legislației", a afirmat Anca Simionm potrivit Agerpres.

De altfel, și proprietarii de pensiuni din Delta Dunării au cerut soluții legale pentru a le oferi turiștilor preparate din pește proaspăt capturat în rezervație, în condițiile în care legislația în domeniul protecției consumatorilor le interzice să schimbe starea produsului din proaspăt în congelat.

Turismul ilegal este o altă provocare pentru autoritățile tulcene.

"Oferim și excursii, iar în secunda în care turistul s-a dus la barcă și nu l-am însoțit, șapte așa-ziși barcagii au sărit pe el și i-au propus excursii mai ieftine. Sunt neautorizați, dar au o barcă și pot să facă asta. La fel discutăm despre cazarea aceea cu cheia în mână ca prin alte părți. Unitățile administrativ-teritoriale știu despre ei, cei care fac mica ciupeală și care ne obstrucționează cumva activitatea", a declarat proprietarul unui hotel din satul Mahmudia, Gheorghe Chiscop.

Operatorii turistici au menționat că nu vor sancționarea celor care fac turism ilegal, ci intrarea lor în legalitate.

De mai mulți ani, operatorii turistici se plâng din cauză că multe trasee esunt impracticabile, iar unele sunt ilegale.

"Comunitatea din Sfântu Gheorghe nu are traseu turistic. Suntem infractori odată ce intrăm în acea rezervație. Am cerut să ni se dea un traseu Sahalin, Ciotica, retur pe cealaltă parte ca să ajungem și la epavă, că n-o mâncăm. Din 2017, am cerut Administrației Deltei rezonarea și nu s-a întâmplat nimic", a afirmat președintele asociației Farul Vechi din Sfântu Gheorghe, Vasile Uncu.

Airbus și Rolls-Royce, aproape de un acord major cu Turkish Airlines CITEȘTE ȘI Airbus și Rolls-Royce, aproape de un acord major cu Turkish Airlines

Deșeurile și lipsa canalizării din majoritatea localităților din Deltă sunt în continuare probleme ale unităților de cazare.

"Mila 23 este și insulă. E foarte greu pentru oameni să gestioneze deșeurile, în sensul de a le preda către operator. Se străduie operatorul, se străduie primăria, dar nu s-a găsit o soluție bună pentru această problemă, iar ea are un impact devastator asupra celor care vin în Deltă. Același lucru, indiferent de efortul făcut de constructorul care a făcut canalizarea de la Mila 23, ar fi necesară implicarea autorităților pentru ca acest serviciu să înceapă în condiții legale în teritoriu", a declarat proprietarul unei pensiuni, Trifon Belacurencu.

El a semnalat și faptul că traseele din pădurea Letea, ca și prețurile practicate pentru accesul pe acestea, se schimbă în timpul sezonului estival, ceea ce afectează micile afaceri, și că trebuie amenajate zone care să le permită turiștilor să admire zonele unice pentru a conștientiza necesitatea de a le proteja.

"Așa cum sunt înlesnirile pentru cei care au fost prigoniți de pe locurile natale, și mă refer la ucraineni, Uniunea Europeană ar trebui să gândească niște înlesniri pentru toți cei care au de suferit din cauza războiului din Ucraina, mai ales că dușmanul se apropie de gurile Dunării", a menționat Belacurencu.

Legea nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe este o altă problemă a unităților de cazare mici din rezervație.

"Dacă ai o pensiune, plătești o sumă fixă lunar, indiferent dacă ai sau nu cazări în acea perioadă, indiferent dacă ai una sau patru camere. Există niște praguri între una și 30 de camere, ceea ce mi se pare foarte mult, pentru că în Deltă sunt pensiuni care au patru sau cinci camere. Suma e de circa 300 de lei pe lună. Te trezești după trei ani că te dau în judecată și îți cer acei bani și dobânzile aferente", a afirmat reprezentanta unei unități de cazare din Tulcea, Lavinia Brânzoi.

Reprezentanții altor unități de cazare s-au plâns din cauza zgomotelor produse de petrecerile private date de localnici.

Co-proprietar al unei mari companii hoteliere, Robert De Niro deschide un hotel de lux pe litoralul Mării Negre CITEȘTE ȘI Co-proprietar al unei mari companii hoteliere, Robert De Niro deschide un hotel de lux pe litoralul Mării Negre

"Acum 10 zile, au fost 15 minute de artificii, la 12.00 noaptea. S-a sunat la 112 și nu s-a rezolvat nimic. Nici până în ziua de azi nu se știe cine, de ce și cum. În Murighiol, sunt 50-60 de pensiuni din care trei, patru fac probleme, muzică dată la maximum care se aude la trei, patru kilometri. Nu e normal. Am făcut memoriu și la Ministerul Afacerilor Interne", a menționat proprietarul unei pensiuni, Octavian Glorian.

Autoritățile prezente la evenimentul organizat de Prefectura județului Tulcea au menționat că vor face un grup de lucru pentru rezolvarea problemei deșeurilor din Deltă și vor analiza situațiile prezentate de proprietarii unităților de cazare.

"A nu se înțelege că nu suntem pregătiți, dar avem nevoie să primim în scris întrebările dumneavoastră ca să putem să vă dăm un răspuns temeinic", a precizat în timpul întâlnirii prefectul județului, Dan Alexandru Munteanu.

Pe baza rezervărilor primite, anul acesta, operatorii turistici din Deltă așteaptă creșterea numărului vizitatorilor față de anul trecut, atunci când datele oficiale au arătat o depășire cu 20% a fluxului de turiști înregistrați în anul 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
deltă
cazare
turism