Turiștii români preferă călătoriile de scurtă durată și cazarea la rude sau prieteni

Turiștii români preferă călătoriile de scurtă durată și cazarea la rude sau prieteni
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 ian 2020

Turiștii români preferă călătoriile de scurtă durată, de mai puțin de patru înnoptări, și cazarea la rude sau prieteni, cele mai multe călătorii pentru vacanțe efectuate în primele nouă luni din 2019 având ca durată 1-3 înnoptări, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenți în perioada menționată a fost de 15,326 milioane, în creștere cu 6,6% față de primele 9 luni din 2019, scrie Agerpres.

Tendința turiștilor români capătă amploare: De Crăciun și Revelion, așa cum merg la cumpărături la mall, rezervă și vacanțe pentru vara următoare CITEȘTE ȘI Tendința turiștilor români capătă amploare: De Crăciun și Revelion, așa cum merg la cumpărături la mall, rezervă și vacanțe pentru vara următoare

În perioada analizată, ponderea călătoriilor pentru vacanțe în total călătorii a fost de 90,2%, în timp ce călătoriile pentru afaceri și motive profesionale au reprezentat 2,4%. Cele mai multe călătorii pentru vacanțe efectuate în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019 au fost cele între 1 - 3 înnoptări (56,5% din totalul călătoriilor pentru vacanțe).

"Ca și în anii anteriori, se menține constantă preferința turiștilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanțe, 53% dintre aceștia preferând cazarea la rude și prieteni. Urmează cazarea în hoteluri și unități similare, în proporție de 24,1%, și alte unități de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spații de cazare pe nave) cu 12,9%", precizează INS.

Luna de vârf pentru călătoriile pentru vacanțe a fost august, cu o pondere de 20,9% pentru călătoriile interne și 23,3% pentru cele externe. Luna de vârf pentru călătoriile de afaceri a fost februarie pentru călătoriile interne, cu o pondere de 21,4%, și luna martie pentru călătoriile externe, cu o pondere de 21%.

În proporție de 97,8%, călătoriile pentru vacanțe în străinătate realizate în perioada ianuarie - septembrie 2019 au avut ca destinație țări din Europa, țările Uniunii Europene reprezentând 92,8% din totalul acestor călătorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
turisti
ins