VIDEO Eforie - Veți avea o plajă nouă. Lucrările de înnisipare, încheiate

VIDEO Eforie - Veți avea o plajă nouă. Lucrările de înnisipare, încheiate
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2024

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunțat încheierea lucrărilor de înnisipare în zona Eforie, acestea fiind realizate pe o lungime de aproape șase kilometri, de la Portul Belona până la Tuzla.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au transmis că au fost finalizate cu succes lucrările de înnisipare în Zona Eforie, în cadrul proiectului "Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)".

ANUNȚ pentru clienții Enel, preluați de grupul grec PPC CITEȘTE ȘI ANUNȚ pentru clienții Enel, preluați de grupul grec PPC

“Cu eforturile unite ale echipei, am reușit să finalizăm înnisiparea Lotului 5 - Zona Eforie, o zonă esențială pentru reducerea eroziunii costiere pe o lungime de 5,7 km, de la Portul Belona până la limita cu Unitatea Administrativ Teritorială Tuzla, să completăm cu succes cele șapte celule de plajă pe o lungime de aproximativ 5 km, să construim șapte diguri pe o lungime totală de aproximativ 3 km, utilizând peste 635.000 de tone de piatră”, au precizat reprezentanții ABADL.

Ei au precizat că lucrările de mediu sunt în curs de finalizare și se concentrează pe revigorarea ecosistemului marin; dezvoltarea unor specii pierdute în timp din ecosistem, protejarea biodiversității marine și a zonei litorale, dezvoltarea durabilă a întregului litoral românesc.

“Scopul proiectului nostru este să asigure adaptarea la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscului prin protecția la eroziune a liniei țărmului. Acest efort susține durabilitatea pe termen lung a întregii noastre comunități litorale”, a precizat sursa citată.

Proiectul "Reducerea eroziunii costiere faza ii (2014-2020)" are o valoare totală de 3.805.641.721,67 lei, dintre care 2.722.170.915,77 lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat.

viewscnt
Afla mai multe despre
eforie
litoral