Voucherele de vacanță vor putea fi și exclusiv virtuale

Voucherele de vacanță vor putea fi și exclusiv virtuale
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mar 2023

Voucherele de vacanță vor putea fi emise nu doar sub formă de card electronic, ci și ca instrument exclusiv virtual, respectiv precum un card virtual, o aplicație, iar angajatorii împreună cu reprezentanții salariaților vor stabili de comun acord modalitatea de acordare, prevede un priect legislativ al reprezentanților actualei puteri. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inițiativa le aparține liberalilor, care vin cu o nouă idee de reglementare a voucherelor de vacanță, după ce recent au propus suportarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță, în sumă de 1.450 lei anual, inclusiv pentru cei circa 4,2 milioane de angajați din sectorul privat cu contract individual de muncă.

Important: Voucherele de vacanță aferente anilor 2022-2026 se emit doar pe suport electronic, potrivit legislației în vigoare.

Răsturnare de situație privind Complexul Cetate din Brașov: Finanțele propun ca monumentul istoric să revină Primăriei Brașov CITEȘTE ȘI Răsturnare de situație privind Complexul Cetate din Brașov: Finanțele propun ca monumentul istoric să revină Primăriei Brașov

Acum, liberalii au constatat că deși la nivel de lege nu se prevede expres dacă prin ”suport electronic” se înțelege doar suportul material sau și cel virtual, în legislatia secundară se face trimitere la existența fizică a suportului electronic. Pentru aceste motive, autorii proiectului consideră că este necesar ca la nivel primar să se reglementeze că prin ”suport electronic” se înțelege atât suportul electronic material (card fizic), cât și suportul electronic virtual (card virtual).

”Având în vedere evoluția tehnologică, este foarte important să se reglementeze și posibilitatea de a emite cardurile și virtual, fără a emite și plasticul, această decizie operațională având un impact major asupra degrevării de efortul operațional al primirii și distribuirii plasticului. Reglementarea suportului electronic virtual nu va crea nicio obligație la nivelul angajatorului sau al salariaților săi, aceștia având posibilitatea, nu obligația, de a opta pentru emiterea biletelor de valoare pe suport electronic virtual”, arată inițiatorii.

Paradox: Ministrul Culturii inițiază scutiri după scutiri de la plata taxei de 1% pentru Fondul Cultural CITEȘTE ȘI Paradox: Ministrul Culturii inițiază scutiri după scutiri de la plata taxei de 1% pentru Fondul Cultural

Prin urmare, proiectul modifică în primul rând Legea biletelor de valoare cu un nou articol, care stabilește că ”prin suport electronic se înțelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către deținătorul său pentru a efectua operațiuni cu biletele de valoare”.

De asemenea, conform unor alte moidifcări propuse la legea menționată, se prevede că angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, stabilesc de comun acord nu doar categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaților, frecvența acordării acestora și valoarea lor, acolo unde este cazul, unitatea emitentă, dar și modalitatea de acordare, prin dispozitiv fizic sau instrument virtual.

Angajatorul care optează pentru emiterea exclusiv printr-un instrument virtual, poate solicita oricând unității emitente și emiterea dispozitivului fizic al biletului de valoare, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul.

DOCUMENT Explicațiile trimise de ASF către Parlament pentru cazul Euroins și ce pregătește pentru tarifele RCA CITEȘTE ȘI DOCUMENT Explicațiile trimise de ASF către Parlament pentru cazul Euroins și ce pregătește pentru tarifele RCA

Proiectul modifică și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, stabilind că termenul ”voucher de vacanță” va fi interpretat ca făcând referire exclusiv la voucherul de vacanță pe suport electronic, fie pe dispozitiv fizic, fie ca instrument virtual.

Totodată, voucherul de vacanță poate fi utilizat inclusiv pentru plata online, mai prevede inițiativa.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de legislativ și promulgat de șeful statului.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
voucher
vacanta
virtual
suport
fizic
proiect