Austria respinge criticile Uniunii Europene de reducere a alocațiilor pentru copiii nerezidenți

Austria respinge criticile Uniunii Europene de reducere a alocațiilor pentru copiii nerezidenți
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mar 2019

Austria a respins criticile Uniunii Europene referitoare la decizia sa de a reduce alocațiile pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din această țară, spunând că prin acest demers se recunoaște că există costuri de trai mai mici în alte țări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Slovacia și alte țări est-europene s-au plâns în legătură cu tăierile de alocații, apreciind că ele sunt discriminatorii față de cetățenii lor care muncesc în Austria, dar își țin familiile acasă, scrie Agerpres.

Ungaria și-a asigurat livrările de gaze pentru 2020 CITEȘTE ȘI Ungaria și-a asigurat livrările de gaze pentru 2020

UE i-a trimis Austriei ''o scrisoare de notificare oficială'' în legătură cu acest demers, care ar putea fi un prim pas către o acțiune legală împotriva Vienei. Bruxellesul consideră că este incorect pentru unele persoane din Austria să plătească aceleași taxe, dar să primească alocații mai mici.

Guvernul austriac a indicat la rândul său că s-a adresat în scris Uniunii Europene pentru a-și apăra oficial politica în acest domeniu. Ministrul austriac în problema familiei, Juliane Bogner-Strauss (conservatoare), a declarat la Radio ORF că alte state au costuri de trai diferite, ''astfel că noi avem situații diferite''.

Decizia privind reducerea alocațiilor plătite de statul austriac cetățenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 și a intrat în vigoare la începutul anului 2019.

Conform normelor aplicate anterior acestei date, alocațiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporționată în raport cu nivelul prețurilor și al salariilor din unele țări vecine.

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
alocatii copii