Austria schimbă planul și începe mai repede testarea populației

Austria schimbă planul și începe mai repede testarea populației
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 nov 2020

Regiunile austriece Tirol și Vorarlberg vor desfășura în perioada 4-7 decembrie campania de testare a populației pentru COVID-19 prin teste antigen rapide, cu ajutorul cărora guvernul austriac speră să poată relaxa restricțiile antiepidemice înainte de sărbători, relatează miercuri agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aceste două regiuni din vestul Austriei (la fel ca alte trei din cele nouă ale țării) au un indice al infectărilor peste media națională, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

Testarea voluntară a populației din Tirol și Vorarlberg se va desfășura în paralel cu testarea personalului didactic din întreaga țară înaintea redeschiderii școlilor pe 7 decembrie, după ce timp de trei săptămâni activitatea didactică s-a desfășurat online. Va urma apoi, în următoarele două zile, testarea de asemenea prin teste antigen rapide a polițiștilor la nivel național.

Regiunea Salzburg va începe testarea masivă pe 12 și 13 decembrie, cu o săptămână înaintea datei prevăzute pentru testarea în restul Austriei.

Organizarea acestei campanii de testare, inspirată din cea organizată în premieră în Slovacia vecină pentru detectarea și izolarea cazurilor pozitive asimptomatice, se realizează cu sprijinul armatei. Pentru această campanie se va apela la logistica folosită în mod obișnuit pentru alegeri și ea va fi de asemenea un exercițiu pentru desfășurarea anul viitor a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Guvernul austriac a insistat miercuri că testarea populației este doar un element al strategiei antiepidemice. ''Obiectivul este să reducem lanțul de infectări'', a semnalat cancelarul Sebastian Kurz, care a avertizat asupra necesității respectării în continuare a măsurilor preventive.

Anterior, săptămâna trecută, Guvernul austriac anunța că testarea în masă pentru noul tip de coronavirus se va desfășura în Austria în două etape, în decembrie și în ianuarie. Testarea era anunțată atunci că începe cu profesorii și educatorii, pe 5 și 6 decembrie, când în Austria ar urma să se încheie a doua perioadă de carantină. Apoi vor fi testați ofițerii de poliție, după care abia ulterior urma o fază de testare voluntară a întregii populații.

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
covid-19