Banca Centrală a Ucrainei relaxează cursul de schimb

Banca Centrală a Ucrainei relaxează cursul de schimb
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2023

Banca Națională a Ucrainei (NBU) a anunțat că va introduce un curs de schimb "gestionat cu flexibilitate", relaxând cursul valutar fix, în vigoare în timpul războiului cu Rusia, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia, care era așteptată de piețele financiare, reflectă sporirea încrederii instituției că poate gestiona lichiditatea, că poate asigura stabilitatea și că are suficiente rezerve valutare, la 19 luni de la debutul invaziei, scrie Agerpres.

Grindeanu anunță „manageri corporatiști” la TAROM CITEȘTE ȘI Grindeanu anunță „manageri corporatiști” la TAROM

Cursul de schimb va fi determinat de operațiunile valutare interbancare cu "participarea activă" a Băncii Naționale a Ucrainei", a informat luni NBU într-un comunicat.

Instituția va continua "să monitorizeze cu atenție situația de pe piața valutară și va rămâne un jucător cheie pe acest segment". De asemenea, "NBU va limita semnificativ fluctuațiile cursului de schimb, prevenind atât deprecierea cât și aprecierea semnificativă a hrivnei", se arată în comunicat.

Introducerea unui curs de schimb "gestionat cu flexibilitate va consolida economia țării și piața valutară, va promova o mai bună adaptare la condițiile interne și externe, va reduce riscurile acumulării de dezechilibre, generate de un curs valutar fix", susține Banca Națională a Ucrainei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca națională a ucrainei
curs valutar