BCE a dat undă verde pentru aderarea Bulgariei la euro

VECINI   
BCE a dat undă verde pentru aderarea Bulgariei la euro

Bulgaria îndeplinește toate criteriile pentru a adopta moneda euro de la 1 ianuarie 2026, a anunțat Banca Centrală Europeană (BCE), după ce a evaluat progresele făcute de țara vecină pentru îndeplinirea unor diferiți indicatori, de la inflație și până la legislația cu privire la Banca Națională, transmite Reuters.

'Evaluarea pozitivă a procesului de convergență deschide calea pentru ca Bulgaria să introducă euro de la 1 ianuarie 2026 și să devină cea de a 21-a țară membră a UE care se alătură zonei euro', a declarat economistul șef al BCE, Philip Lane, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Lazea, BNR: Deficitul mare a fost normalizat în discursul public. Creșterea salariilor și pensiilor peste productivitate a generat inflație și deficit extern CITEȘTE ȘI Lazea, BNR: Deficitul mare a fost normalizat în discursul public. Creșterea salariilor și pensiilor peste productivitate a generat inflație și deficit extern

Cu toate acestea, decizia finală va fi luată de miniștrii europeni ai Finanțelor, care sunt așteptați să adopte o decizie favorabilă la începutul lunii iulie.

După finalizarea procesului politic, oficialii de la Banca Națională a Bulgariei vor fi invitați să se alăture diferitelor grupuri din cadrul BCE, inclusiv Consiliului guvernatorilor, în calitate de observatori, până la aderare formală.

Bulgaria încearcă de mai mulți ani să adere la zona unică dar data aderării a trebuit să fie amânată pentru că nu îndeplinea anumite criterii cruciale, în special acela referitor la inflație.

Concret, rata medie a inflației (calculată prin indicele armonizat al prețurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflației) a celor mai performante state membre în ceea ce privește stabilitatea prețurilor.

Audit de conformitate la ANAF: La 2.440 de adrese din România figurează 47.513 de firme, ce însumează datorii la bugetul de stat de aproape 30 de miliarde lei CITEȘTE ȘI Audit de conformitate la ANAF: La 2.440 de adrese din România figurează 47.513 de firme, ce însumează datorii la bugetul de stat de aproape 30 de miliarde lei

În luna aprilie, țările cu cele mai bune performanțe pe partea de inflație erau Franța, cu un avans al prețurilor de 0,9%, Cipru cu 1,4% și Danemarca la 1,5%, ceea ce pune creșterea prețurilor de 2,7% înregistrată de Bulgaria, imediat sub valoarea de referință de 2,8%.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002, milioane de europeni din 12 țări și-au abandonat monedele naționale, lire, franci, mărci sau drahme, pentru monede și bancnote în euro. Acestora li s-au alăturat ulterior cetățenii din alte opt țări: Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014), Lituania în 2015 și Croația în 2023. 

viewscnt
Afla mai multe despre
banca centrală europeană
bulgaria
euro