Cancelarul Austriei: Embargoul total în ceea ce privește gazele rusești este imposibil. Austria este dependentă de gazul rusesc, de el depinde industria Germaniei. Dacă aceasta se va prăbuși, atunci și cea austriacă se va prăbuși, ne așteaptă șomajul în masă

Cancelarul Austriei: Embargoul total în ceea ce privește gazele rusești este imposibil. Austria este dependentă de gazul rusesc, de el depinde industria Germaniei. Dacă aceasta se va prăbuși, atunci și cea austriacă se va prăbuși, ne așteaptă șomajul în masă
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iul 2022

Introducerea embargoului în ceea ce privește gazul rusesc este imposibilă, a declarat jurnaliștilor cancelarul Austriei, Karl Nehammer, transmite Tass, preluată de Rosbalt.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Poziția Austriei este că este imposibil să se impună un embargo asupra gazelor rusești. Nu numai pentru că Austria este dependentă de gazul rusesc, de el depinde, de asemenea, industria Germaniei, iar dacă aceasta se va prăbuși, atunci și cea austriacă se va prăbuși, ne așteaptă șomajul în masă”, a spus politicianul austriac, potrivit Rador.

FOTO Medvedev publică o hartă cu Ucraina dezmembrată: Cea mai mare parte trece la Rusia, iar restul la Polonia și România. Potrivit politicianului rus, harta a fost creată de „analiștii occidentali”. MAE acuză propagandă și dezinformare CITEȘTE ȘI FOTO Medvedev publică o hartă cu Ucraina dezmembrată: Cea mai mare parte trece la Rusia, iar restul la Polonia și România. Potrivit politicianului rus, harta a fost creată de „analiștii occidentali”. MAE acuză propagandă și dezinformare

El și-a exprimat încrederea că „sancțiunile inteligente”, cum ar fi restricțiile în ceea ce privește componentele electronice, își vor arăta eficiența în timp.

Livrările prin conducta Nord Stream au fost reduse la 20% din capacitate, așa cum promisese Gazprom – 1,28 milioane de metri cubi/oră. Acest lucru a fost înregistrat de operatorul german GASCADE începând cu ora 9:00 (ora Moscovei). Compania rusă a comunicat că pe 27 iulie va opri pentru reparații încă o turbină care pompează gaze pe conducta care duce în Germania.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că Comisia Europeană nu face decât să pregătească un eșec strategic cu instrucțiuni contradictorii privind achizițiile de gaze și, în același timp, nu își respectă propriile promisiuni. Executivul UE le-a cerut statelor membre să nu concureze unele cu altele pe piețele mondiale de gaze, în timp ce a transmis Austriei să cumpere gaz pentru a-și umple depozitele, a declarat dl Nehammer la o conferință de presă comună cu premierul ungar Viktor Orban.

În același timp, o platformă promisă pentru coordonarea achizițiilor de gaze din UE nu s-a materializat încă. „Auzim multe anunțuri din partea Comisiei Europene, dar foarte puține implementări”, a spus el reporterilor. „Această platformă comună de cumpărare ar fi mai importantă ca niciodată”.

Germania acuză Rusia că folosește aprovizionarea cu gaze  ca „strategie de război”

Rusia reduce fluxul de gaze către Germania la 20% din puterea conductei Nord Stream.

Reducerea desăvârșită miercuri în aprovizionarea cu gaze rusești către Europa prin gazoductul Nord Stream răspunde unei „strategii de război” a Moscovei, nu unor probleme tehnice, potrivit agenției federale germane de rețea (Bundesnetzagentur). Explicațiile date de Moscova pentru a reduce aceste transporturi la 20% din capacitatea lor „nu sunt realiste”, a spus șeful Bundesnetzagentur, Klaus Müller, în declarații făcute la radioul public Deutschlandfunk.

Consumul mondial de cărbune se va apropia de maximul istoric în acest an CITEȘTE ȘI Consumul mondial de cărbune se va apropia de maximul istoric în acest an

De la departamentul său, autoritatea competentă din Germania, s-a confirmat miercuri dimineață că a avut loc reducerea așteptată la 20% a capacității, ceea ce înseamnă jumătate din ceea ce se primea în ultimele luni. Concret, de la ora 8:00 dimineața curg 1,28 milioane de metri cubi pe oră, îndeplinindu-se astfel prognoza anunțată de gigantul gazier rus Gazprom, care invocă lucrări de întreținere și lipsa unei turbine.

Tăierea vine după reluarea serviciului săptămâna trecută, după zece zile de întrerupere totală tot din cauza lucrărilor de întreținere, potrivit Moscovei. Atât cancelarul social-democrat Olaf Scholz, cât și ministrul său al Economiei și Protecției Climei, verdele Robert Habeck, susțin că nu există obstacole tehnice în calea fluxului regulat de gaz rusesc prin Nord Stream.

Habeck a acuzat în mod repetat Moscova că folosește gazul ca armă de război, accelerând în același timp căutarea de alternative pentru a reduce dependența energetică a Germaniei față de Rusia.

În februarie, odată cu începerea invaziei ruse a Ucrainei, livrările rusești au reprezentat 55% din totalul importurilor de gaze primite de Germania, procent care la sfârșitul lunii iunie fusese redus la 26%.

Habeck își menține scopul de a avea zăcămintele de gaze la 95% din capacitatea lor până la 1 noiembrie, pentru a garanta securitatea energetică iarna. Acestea sunt în prezent la 64,4% și, conform planului ministrului, ar trebui să fie la 75% în septembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaz
austria
germania
economie