Grecia amână închiderea centralelor pe lignit din cauza crizei energetice

Grecia amână închiderea centralelor pe lignit din cauza crizei energetice
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2022

Grecia a decis să amâne închiderea centralelor termice pe lignit cu cel puțin trei ani și să crească extracția de cărbune din cauza crizei energetice care afectează țara și toată Europa, în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a profitat de inaugurarea unui parc fotovoltaic în Kozani (nord-vestul Greciei), o regiune unde funcționau în urmă cu câțiva ani cele mai mari centrale de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, pentru a anunța că țara va fi obligată să-și ajusteze planul de tranziție energetică din cauza crizei și a creșterii prețurilor la energie și combustibili, scrie Agerpres.

FOTO La Prăvălescu, un business din centrul Bucureștiului, dispare brusc după 6 ani cu un mesaj: Încercați să intrați în prăvălii mici, în care s-a pus suflet. Fără voi, dispar și nu mai rămân decât giganțiii industriei alimentare! CITEȘTE ȘI FOTO La Prăvălescu, un business din centrul Bucureștiului, dispare brusc după 6 ani cu un mesaj: Încercați să intrați în prăvălii mici, în care s-a pus suflet. Fără voi, dispar și nu mai rămân decât giganțiii industriei alimentare!

Liderul conservator a semnalat că centrala pe lignit Ptolemaida 5 va continua să funcționeze cel puțin până în 2028, cu trei ani mai mult decât era prevăzut.

Prim-ministrul elen a adăugat că este posibil să se extindă și funcționarea altor două centrale, cele de la Agios Dimitrios și Melitis, a căror închidere era prevăzută pentru anul următor.

În plus, compania electrică de stat DEI va majora cu 50% extracția de cărbune ca măsură temporară pentru a contracara criza energetică.

"Această problemă este comună în toată Europa și de aceea toate țările au în vedere alternative de tranziție cu diverse surse de energie pentru a se proteja de de cele mai rele scenarii posibile", a semnalat liderul conservator, care a subliniat că aceste măsuri nu vor schimba obiectivele ambițioase ale Greciei de a reduce cu 50% emisiile de CO2 până în 2030. 

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
lignit