„Kuna pfui, Euro hui!”. De ce vrea Croația să treacă neapărat la euro

„Kuna pfui, Euro hui!”. De ce vrea Croația să treacă neapărat la euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 ian 2022

În UE există din belșug state care insistă să-și păstreze valuta proprie. Motivele din cauza cărora Croația ar dori să treacă la euro mai devreme decât era prevăzut sunt explicate de ministrul de finanțe al țării, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Euro a fost introdus în circulație în urmă cu 20 de ani. Între timp există 340 de milioane de persoane care își achită cheltuielile obișnuite și chiria în euro sau păstrează pentru a nu-și face griji în perioada bătrâneții economiile în valuta care nu mai este între timp chiar atât de nouă, arată Rador.

FOTO Stadionul Giulești a fost finalizat CITEȘTE ȘI FOTO Stadionul Giulești a fost finalizat

Deocamdată doar 19 din cele 27 de state membre UE dețin euro ca mijloc legal de plată, ultimul fiind Lituania care a aderat la zona euro în 2015. Au trecut deja 7 ani de atunci, iar puterea de atracție a monedei comune pare să slăbească.

Țări ca Suedia, Danemarca, Polonia, Republica Cehă, Ungaria sau România continuă să-și păstreze suveranitatea în privința politicii monetare, chiar dacă în calitate de membri ai UE sunt obligați de fapt să adopte aderarea la valuta comună – dar termenul pentru aceasta rămâne deschis. Acum se află în fața ușii următorul euro-candidat.

Zdravko Maric, ministrul de finanțe, care este în același timp și vicepremier al Croației, a declarat în cadrul unei discuții cu cotidianul citat: „Credem că este vorba de un obiectiv realist. Suntem bine pregătiți.”(…)

viewscnt
Afla mai multe despre
croatia
euro