Laszlo Bige, unul dintre cei mai bogați antreprenori maghiari, de origine română, cu afaceri și în România, a fost arestat cu acuzația de luare de mită și delapidare de fonduri

Laszlo Bige, unul dintre cei mai bogați antreprenori maghiari, de origine română, cu afaceri și în România, a fost arestat cu acuzația de luare de mită și delapidare de fonduri

Laszlo Bige. Sursa: captura YouTube

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 dec 2020

Omul de afaceri maghiar Laszlo Bige, printre cei mai bogați oameni din țara vecină, a fost arestat pentru infracțiuni economice, fiind suspectat de luare de mită și delapidare de fonduri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bige este a zecea cea mai bogată persoană din Ungaria, cu o avere netă estimată la 112 miliarde de forinți (385 milioane dolari), potrivit Reuters, care citează un clasament din 2020 realizat de napi.hu.

Născut în România, Bige a emigrat în Ungaria în anii 1980. A intrat pe piața îngrășămintelor în 1997, odată cu preluarea Tiszamenti Vegyimuvek din Szolnok, în apropiere de Budapesta, iar ulterior a cumpărat producătorul de îngrășăminte chimice Nitrogenmuvek, cu activități inclusiv în România. Cele două fabrici domină piața de profil din Ungaria, Bige câștigându-și în timp supranumele de “regele îngrășămintelor”.

Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relația cu autoritățile statului din Republica Moldova, votat în Parlament CITEȘTE ȘI Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relația cu autoritățile statului din Republica Moldova, votat în Parlament

Procurorii maghiari au anunțat, într-un comunicat, că au “inițiat arestarea unui bărbat care a acceptat mită în valoare totală de peste 800 milioane de forinți, în urma delapidării a aproape 2 miliarde de forinți de la propria sa companie”.

Comunicatul precizează că este vorba despre un antreprenor din Nyiregyhaza (oraș din nordul Ungariei), împotriva căruia a fost inițiat anterior un dosar similar. Fabrica din Szolnok a fost ținta unor percheziții de amploare în 2018 și 2019, soldate cu închiderea acesteia și reținerea lui Bige pentru încălcarea normelor privind protecția mediului. Fabrica a fost redeschisă în urma unei hotărâri judecătorești.

Zoltan Bige, fiul omului de afaceri și strateg-șef la Nitrogenmuvek, a confirmat pentru Reuters că tatăl său a fost arestat a doua oară.

Reprezentanții Nitrogenmuvek au declarat că acuzațiile împotriva lui Bige sunt nefondate.

"Nitrogenmuvek va utiliza toate instrumentele legale pentru a se apăra pe sine și pe Laszlo Bige împotriva procedurilor neloiale împotriva companiei, al căror scop este clar de a intimida și defăima președintele companiei, Laszlo Bige", potrivit companiei.

Potrivit procurorilor, Bige ar fi raportat timp de mai mulți ani o producție sub standardele de utilizare la Nitrogenmuvek. Îngrășămintele ar fi fost vândute la preț redus unui complice, care le revindea apoi la preț întreg, ceea ce ar fi costat compania aproximativ 2 miliarde de forinți.

Câștigul rezultat ar fi fost împărțit între Bige și complicele său, acesta din urmă însușindu-și ilegal peste 800 milioane de forinți, mai arată procurorii.

Bige a negat în repetate rânduri acuzațiile de corupție, susținând că demersurile autorităților ar fi motivate de un conflict de afaceri cu Sandor Csanyi, șeful celei mai mari bănci din Ungaria și aliatul premierului Viktor Orban.

Fondată în 1931, Nitrogenmuvek este în prezent singurul producător de îngrășăminte cu azot din Ungaria care dispune și de capacități de fabricare a amoniului și îngrășămintelor. Compania are subsidiare în 9 țări din Europa, inclusiv în Germania, Austria și România.

viewscnt
Afla mai multe despre
laszlo bige
nitrogenmuvek
arestare
acuzatii coruptie
procurori maghiari
ingrasaminte chimice