Moody's retrogradează ratingurile a 12 bănci din Turcia

Moody's retrogradează ratingurile a 12 bănci din Turcia
scris 16 sep 2020

Moody's Investors Service a revizuit în scădere ratingurile pentru depozitele pe termen lung în valută a 12 bănci din Turcia, în timp ce calificativul BCE (de soliditate financiară) nu este afectat de această acțiune de rating, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.

Decizia vine după ce, vineri, Moody's a revizuit în scădere, de la "B2" la "B1", ratingul Turciei, avertizând că vulnerabilitățile externe ale țării vor avea probabil ca rezultat o criză a balanței de plăți, iar rezervele fiscale se erodează. De asemenea, Moody's a menținut perspectiva negativă atribuită ratingului Turciei, apreciind că indicatorii fiscali s-ar putea deteriora mai rapid decât se estimează în prezent, scrie Agerpres.

13 bănci din Bulgaria și Croația intră sub supravegherea directă a BCE CITEȘTE ȘI 13 bănci din Bulgaria și Croația intră sub supravegherea directă a BCE

Perspectivele atribuite ratingurilor pentru datoriile și depozitele pe termen lung ale tuturor băncilor din Turcia care sunt evaluate de Moody's rămân negative, în linie cu perspectiva negativă atribuită ratingului suveran. Perspectivele atribuite ratingurilor băncilor reflectă riscurile de deteriorare semnificativă asociate cu criza balanței de plăți, care ar putea duce la impunerea de controale asupra capitalului și restricții asupra ieșirilor de valută, apreciază agenția de evaluare financiară.

Într-o decizie legată de retrogradarea ratingului Turciei, Moody's a revizuit în scădere plafonul pentru depozitele pe termen lung în valută ale băncilor turcești la "Caa1", de la "B3". Prin urmare, ratingurile pentru depozitele pe termen lung în valută a 12 bănci din Turcia sunt constrânse la "Caa1". Aceste bănci sunt: Akbank TAS (Akbank), Alternatifbank (Alternatifbank), Denizbank, HSBC Bank (Turkey), QNB Finansbank (QNB Finansbank),T.C. Ziraat Bankasi (Ziraat), Turk Ekonomi Bankasi (TEB), Turkiye Garanti Bankasi (Garanti BBVA), Turkiye Halk Bankasi (Halk Bank), Turkiye Is Bankasi (Isbank), Turkiye Vakiflar Bankasi TAO (Vakifbank) și Yapi ve Kredi Bankasi (Yapi Kredi).

viewscnt
Afla mai multe despre
moody's
banci
turcia