Polonezii vor fi chemați la referendum pentru a se pronunța asupra privatizării companiilor de stat

Polonezii vor fi chemați la referendum pentru a se pronunța asupra privatizării companiilor de stat
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 aug 2023

Polonezii se vor pronunța prin vot dacă sunt de acord cu privatizarea companiilor de stat, a anunțat Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege și Justiție (PiS), cea mai importantă formațiune din cadrul coaliției de guvernare din Polonia, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inițial, Partidul Lege și Justiție (PiS) a informat că va organiza un referendum pe tema acordului privind migrația în UE. Analiștii au apreciat că intenția PiS este aceea de a-și mobiliza electoratul principal înainte de alegerile parlamentare din 15 octombrie, considerate de mulți drept cele mai importante de la căderea comunismului în 1989, scrie Agerpres.

VIDEO „Mireasa” austriacă a lui Vladimir Putin s-a mutat în Rusia. Cine este Karin Kneissl, fostul ministru de externe de la Viena CITEȘTE ȘI VIDEO „Mireasa” austriacă a lui Vladimir Putin s-a mutat în Rusia. Cine este Karin Kneissl, fostul ministru de externe de la Viena

"Pentru noi, vocea polonezilor obișnuiți este întotdeauna decisivă", a spus Jaroslaw Kaczynski, într-o postare video pe platforma media X. "Vocea politicienilor străini, inclusiv a celor germani, nu este importantă", a adăugat liderul PiS.

Kaczynski a precizat că prima întrebare la referendum ar urma să fie: "Susțineți vânzarea companiilor de stat?".

Partidul Lege și Justiție (PiS) susține că principala formațiune de opoziție, Platforma Civică (PO), condusă de fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, reprezintă interesele străine, în special cele ale Germaniei. "Germanii vor să îl aducă la putere pe Tusk în Polonia pentru a vinde proprietatea publică", susține Kaczynski.

Platforma Civică a respins aceste critici și la rândul său a acuzat Guvernul de numirea unor persoane în poziții bine plătite la companiile de stat ca un instrument de recompensă pentru sprijinul lor. "Dacă PiS vrea să pună întrebări legate de companiile de stat la referendum, atunci Kaczynski ar trebui să îi întrebe pe polonezi dacă susțin nepotismul, clientelismul și furtul care se petrec acum", a declarat parlamentarul PO, Marcin Kierwinski.

Potrivit postului public de radio Polskie Radio 24, în total ar urma să fie puse patru întrebări la referendumul din luna octombrie.

Camera inferioară a Parlamentului polonez ar urma să abordeze aspectele legislative referitoare la organizarea referendumului cu prilejul sesiunii ce va fi organizată în 16-17 august. 

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
referendum
privatizare