Polonia a intrat într-o criză instituțională severă. Președintele Andrzej Duda ar putea convoca alegeri anticipate la sfârșitul lunii

Polonia a intrat într-o criză instituțională severă. Președintele Andrzej Duda ar putea convoca alegeri anticipate la sfârșitul lunii
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 ian 2024

Polonia trece printr-o criză instituțională gravă odată cu confruntarea deschisă între noul premier pro-european Donald Tusk și președintele conservator Andrzej Duda, care ar putea declanșa alegeri anticipate la sfârșitul lunii ianuarie, scrie agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Criza a explodat marți seara, după ce poliția a pătruns în palatul prezidențial pentru a aresta doi politicieni condamnați penal, iar miercuri justiția poloneză a declarat ilegală conducerea televiziunii publice numită de noul guvern, scrie Agerpres.

Antalya a stabilit un nou record turistic. Rușii – cei mai numeroși turiști. Românii sunt în Top 10 CITEȘTE ȘI Antalya a stabilit un nou record turistic. Rușii – cei mai numeroși turiști. Românii sunt în Top 10

Într-un mesaj televizat, președintele Duda a calificat acțiunea poliției drept „o amenințare absolută pentru Constituție și lege” și s-a declarat „profund bulversat” de acest episod, adăugând că „aceia care au luptat pentru o Polonie liberă sunt acum încarcerați, în timp ce alții, acuzați de corupție, sunt liberi”.

Poliția a intrat în palatul prezidențial după ce a primit ordinul să-i aresteze pe fostul ministrul de interne Mariusz Kaminski și pe fostul adjunct al acestuia, Maciej Wasik, care se refugiaseră în reședința oficială a președintelui Duda pentru a nu fi reținuți.

Arestările care au aruncat în aer scena politică din Polonia

Cei doi politicieni, deputați ai partidului conservator Lege și Justiție (PiS) au fost grațiați de președintele Duda în 2015 în urma unei condamnări pentru abuz în serviciu și fals, decizie semnată de președinte după ce acest partid - din care provine și Andrzej Duda - a preluat atunci puterea pe care a deținut-o până în decembrie 2023.

Curtea Supremă de la Varșovia a invalidat decizia de amnistiere, invocând că ea a fost semnată de președinte înaintea pronunțării sentinței definitive. Însă Curtea Constituțională, în care majoritatea judecătorilor au fost numiți pe vremea fostului guvern, a stabilit că decizia de amnistiere din 2015 este valabilă.

Taxa de reziliență climatică, adoptată de Grecia, din vara lui 2024. Cât vor plăti în plus turiștii CITEȘTE ȘI Taxa de reziliență climatică, adoptată de Grecia, din vara lui 2024. Cât vor plăti în plus turiștii

Însă Curtea de Apel de la Varșovia a decis să urmeze decizia Curții Supreme și i-a condamnat pe cei doi la închisoare pe 20 decembrie. Iar autoritățile au pus în aplicare hotărârea care permite arestarea celor doi politicieni. Aceștia au petrecut cea mai mare parte a zilei de marți împreună cu președintele Duda, în timp ce poliția stătea la poarta palatului prezidențial.

Când președintele a intrat la o întâlnire cu reprezentanți ai opoziției belaruse, polițiștii au pătruns în sediul președinției și i-au arestat pe cei doi politicieni conservatori. Între timp, Mariusz Kaminski a intrat în greva foamei și s-a declarat „primul deținut politic al Poloniei” după 1989.

Justiția și presa de stat, în centrul disputei dintre Tusk și Duda

De partea sa, premierul Tusk l-a acuzat pe Duda că „sabotează justiția” și i-a amintit președintelui că „delictul de protejare a unui delincvent poate fi pedepsit cu cinci ani de închisoare”.

Acesta este un nou episod al coabitării dificile începute în decembrie între guvernul condus de liberalul pro-european Donald Tusk și președintele conservator Andrzej Duda. Cele două tabere duc o luptă politică în principal pentru controlul asupra justiției și presei.

Astfel, noul guvern încearcă să anuleze reformele judiciare promovate de fostul executiv și criticate de Bruxelles și a înlocuit conducerile presei de stat numite de fostul guvern. După această ultimă decizie, președintele Duda a amenințat că va bloca prin veto bugetul pentru anul viitor.

La sfârșitul lunii decembrie noul guvern a decis intrarea televiziunii publice, a radioului și agenției naționale de presă PAP în procedură de lichidare, nu însă pentru a le lichida efectiv, ci pentru a fi înlocuite formal cu instituții similare teoretic nou create, astfel încât să fie depășite obstacolele legale în instalarea unor noi conduceri.

Ungaria se luptă cu fenomenul shrinkflation CITEȘTE ȘI Ungaria se luptă cu fenomenul shrinkflation

Polonia ar putea avea din nou alegeri la sfârșitul lui ianuarie

Între timp, un tribunal din Varșovia chiar a declarat miercuri ilegală demiterea Consiliului de Administrație și numirea unei noi conduceri a televiziunii publice TVP.

Dar această decizie nu oprește continuarea procesului de „lichidare” a televiziunii publice aflat în desfășurare.

Pentru a încerca să „atenueze tensiunea politică și juridică” amplificată de arestarea celor doi deputați (ale căror mandate au fost în plus invalidate în urma arestării), președintele parlamentului, Szymon Holownia, a decis miercuri suspendarea activității parlamentare și a ședințelor de plen până săptămâna viitoare.

Dar aceasta pune și mai multă presiune pe guvern, care lucrează contracronometru pentru bugetul de stat pe anul 2024, întrucât, potrivit Constituției, dacă bugetul nu este adoptat până la sfârșitul acestei luni, președintele Duda va putea convoca alegeri anticipate.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
andrzej duda
alegeri