Omul de afaceri a fost ucis prin împușcare.
Poliția a fost sesizată cu privire la un bărbat împușcat într-unul dintre cartierele orașului, a anunțat Direcția Regională Plovdiv a Ministerului de Interne.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat decedat.
Potrivit unor informații preliminare, care nu au fost confirmate oficial, Filipov a fost împușcat în cap.
Zona în care a avut loc atacul a fost izolată, iar circulația pe mai multe străzi a fost restricționată în timp ce anchetatorii desfășoară cercetări la fața locului. Potrivit relatărilor din presa locală, toate ieșirile din Plovdiv au fost blocate în primele ore ale dimineții.
A fost deschisă o anchetă pentru o infracțiune gravă, la operațiune participând echipe ale Direcției Regionale Plovdiv a Ministerului de Interne bulgar, scrie Novinite.
Deocamdată, nu există informații oficiale privind reținerea vreunui suspect sau existența unor persoane date în urmărire.
PIMK și Botev Plovdiv
Filipov a fost fondatorul și conducătorul PIMK, una dintre marile companii bulgare din sectorul transporturilor. De-a lungul anilor, compania și-a extins activitatea și în alte domenii, inclusiv în construcții.
El era, de asemenea, o figură cunoscută în fotbalul din Plovdiv și era strâns legat de Botev Plovdiv, unul dintre principalele cluburi de fotbal ale orașului.
Filipov a fost implicat și în construcția stadionului Hristo Botev, cunoscut de suporteri sub numele de „Kolezha”.















