Ucraina încearcă să repare centralele electrice distruse de atacurile rusești înainte de venirea iernii. Milioane de oameni riscă să rămână fără căldură și electricitate

Ucraina încearcă să refacă infrastructura energetică grav avariată de atacurile rusești înainte de instalarea iernii, în condițiile în care bombardamentele din noiembrie au obligat trei centrale ale companiei DTEK să oprească producția de electricitate, iar distrugerea rețelelor de transport împiedică alimentarea unor regiuni întregi, transmite Reuters.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Ucraina încearcă să repare centralele electrice distruse de atacurile rusești înainte de venirea iernii. Milioane de oameni riscă să rămână fără căldură și electricitate

La una dintre centralele companiei DTEK, cel mai mare producător privat de energie din Ucraina, rachetele rusești au distrus acoperișul și pereții clădirilor, îngropând turbinele și cazanele sub tone de moloz.

Sute de angajați încearcă să îndepărteze manual resturile pentru a ajunge la echipamente și a evalua amploarea avariilor. Reuters a vizitat instalația, dar nu îi dezvăluie amplasamentul, la solicitarea companiei, din motive de securitate, scrie News.ro.

”În acest moment, toată lumea lucrează cu lopeți și roabe, încercând să ajungă la echipamente. Principalul lucru este să ajungem la ele, să le evaluăm starea și abia apoi să stabilim planurile de reparații și reconstrucție”, a declarat Oleksiy, un tehnician al centralei, care spune că ultimul atac a fost cel mai devastator de până acum.

Rusia a reluat la mijlocul toamnei atacurile de amploare asupra infrastructurii energetice ucrainene, încercând, potrivit Kievului, să lase milioane de oameni fără electricitate și încălzire în timpul iernii. Moscova neagă că ar viza în mod deliberat populația civilă. Situația este agravată de reducerea livrărilor americane de rachete interceptoare Patriot, singurele arme din arsenalul ucrainean capabile să intercepteze rachetele balistice rusești, precum și de utilizarea unor noi drone de atac cu propulsie cu reacție, mai dificil de doborât.

Profitul Oil Terminal a crescut cu peste 16%, în pofida nemajorării tarifelor. Prăbușirea operațiunilor cu țiței a fost compensată de avansul celor cu motorină CITEȘTE ȘI Profitul Oil Terminal a crescut cu peste 16%, în pofida nemajorării tarifelor. Prăbușirea operațiunilor cu țiței a fost compensată de avansul celor cu motorină

În iarna trecută, cea mai friguroasă de la începutul războiului, cele cinci centrale ale DTEK au fost atacate de 11 ori. Numai în noiembrie, prima lună a actualului sezon de încălzire, trei dintre acestea au fost lovite de zeci de rachete și drone, fiind obligate să își suspende producția. De la începutul invaziei rusești din 2022, angajații DTEK au repornit centralele companiei de peste 70 de ori după atacuri.

”Par obsedați să ne lase fără electricitate și încălzire și urmăresc în continuare acest obiectiv. Dar noi reconstruim ceea ce distrug și continuăm să lucrăm”, a declarat Oleksiy. Directorul general al DTEK, Maxim Timchenko, a avertizat că este dificil de estimat cât de repede vor putea fi reparate instalațiile și că prioritatea este asigurarea unei capacități suficiente de producție pentru traversarea iernii.

La centrala vizitată de Reuters, muncitorii lucrează la lumina lămpilor alimentate de generatoare portabile, sparg blocuri de beton și taie conducte pentru a ajunge la instalațiile avariate. Activitatea este întreruptă frecvent de alarmele aeriene, care îi obligă să se adăpostească în buncăre subterane construite în perioada sovietică.

”Îmi dau lacrimile când văd distrugerile. Știu cum arăta centrala înainte, când totul era luminat, vopsit și funcționa, producând electricitate”, a declarat Mykhailo, un operator de 46 de ani. El spune că angajații trăiesc permanent cu teama că sunt ținte directe ale atacurilor și cu sentimentul de ușurare că reușesc să se întoarcă acasă la familiile lor.

Sancțiunile anti-Lukoil ale SUA au tăiat 31% din profitul Conpet CITEȘTE ȘI Sancțiunile anti-Lukoil ale SUA au tăiat 31% din profitul Conpet

Înainte de război, centralele termoelectrice produceau peste 30% din electricitatea Ucrainei, însă contribuția lor s-a redus puternic după bombardamentele repetate. Cele trei centrale nucleare aflate sub controlul Kievului asigură în prezent cea mai mare parte a producției. DTEK, controlată de miliardarul Rinat Ahmetov, opera anterior opt centrale termoelectrice, dintre care trei au fost ocupate sau distruse de Rusia.

După reparațiile efectuate în timpul verii, ministrul Energiei, Denys Shmyhal, estima că Ucraina va dispune în noiembrie de o capacitate de producție de 19,6 gigawați, aproximativ jumătate din nivelul anterior războiului, dar suficientă pentru a acoperi vârful de consum din iarna precedentă. Reuters nu a putut confirma dacă această capacitate a fost efectiv atinsă.

O problemă tot mai gravă este însă distrugerea infrastructurii de transport al electricității. Potrivit lui Timchenko, Rusia atacă liniile de înaltă tensiune și stațiile de transformare pentru a împiedica transferul energiei produse în vestul și sudul Ucrainei către consumatorii din regiunile centrale și estice, unde numeroase capacități de producție au fost avariate.

Stațiile electrice care conectează centralele nucleare la marile orașe au devenit ținte importante ale atacurilor, deși ambele părți au evitat lovirea directă a reactoarelor nucleare, pentru a preveni un dezastru major. Din cauza avariilor rețelei, locuitorii din centrul și estul Ucrainei, inclusiv din Kiev, se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu electricitate de până la 18 ore pe zi.

Tranzacție în România. CCE Holding, susținut de un fond de pensii al statului german, vinde portofoliul de regenerabile din România către grupul israelian Zephyrus CITEȘTE ȘI Tranzacție în România. CCE Holding, susținut de un fond de pensii al statului german, vinde portofoliul de regenerabile din România către grupul israelian Zephyrus

În același timp, centralele din vestul Ucrainei sunt nevoite să exporte cantități importante de electricitate către țările din Europa de Est, deoarece infrastructura avariată nu permite transportul energiei către regiunile ucrainene care au nevoie de ea. Potrivit centrului de analiză DiXi Group din Kiev, exporturile de electricitate au crescut cu puțin peste 40% în săptămâna 2–8 noiembrie, în timp ce până la două treimi dintre consumatorii ucraineni s-ar fi putut confrunta simultan cu întreruperi ale alimentării.

”Avem suficientă capacitate de producție a energiei electrice în țară. Problema este transportul acesteia”, a declarat directorul general al DTEK, Maxim Timchenko.

Recent, peste 600.000 de persoane din Ucraina au rămas fără electricitate în urma unui atac al Rusiei.

Un împotriva unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, din estul Ucrainei, a lăsat fără curent electric peste 600.000 de persoane, anunță compania ucraineană de energie electrică DTEK.

În întreaga Ucraină au fost atacuri cu drone și rachete, în urma cărora au fost rănite cel puțin nouă persoane, în timp ce Kievul și Moscova se pregătesc pentru noi discuții cu Statele Unite, programate săptămâna viitoare.

Negociatorii din Rusia, Ucraina și SUA urmează să se întâlnească marți la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, pentru discuții menite să pună capăt războiului. Noua rundă de negocieri ar fi a patra mediată de administrația Trump, cea mai recentă având loc la Geneva, în februarie.

Guvernele occidentale care susțin inițiativa de pace caută o nouă soluție pentru a ieși din impas, recunoscând totodată că problemele teritoriale și de securitate rămân nerezolvate.

Luna trecută era anunțat că Ucraina a înmagazinat anul acesta, până în prezent, stocuri de 16 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozitele sale subterane de profil.

Astfel, în pofida intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurilor energetice și gaziere, țara vecină a ajuns în pragul iernii la cel mai ridicat nivel al rezervelor de gaze din ultimii 6 ani.

Informația a fost dezvăluită de directorul general interimar al companiei de stat Naftogaz.

VIDEO Tentativă de asasinat la Moscova CITEȘTE ȘI VIDEO Tentativă de asasinat la Moscova

Fedorenko a precizat că instalațiile Naftogaz au fost atacate de peste 400 de ori de la începutul anului, de două ori mai mult decât în 2025. Au fost vizate unități de producție, procesare și transport al petrolului și gazelor, precum și centrale termice din regiunile apropiate frontului.

”Anul acesta, majoritatea instalațiilor noastre au fost atacate. Ne consolidăm apărarea și măsurile de protecție”, a declarat șeful Naftogaz.

Ucraina a început sezonul precedent de încălzire cu rezerve de sub 14 miliarde de metri cubi, în timp ce guvernul estimează că sunt necesare cel puțin 13,2 miliarde de metri cubi pentru traversarea iernii.

Creșterea rezervelor a fost favorizată și de reducerea consumului industrial, după ce bombardamentele rusești au determinat închiderea unor fabrici. Naftogaz estimează că cererea de gaze va scădea la aproximativ 20 de miliarde de metri cubi în 2026, de la 21 de miliarde în anul precedent.

Compania continuă să repare instalațiile distruse, însă Fedorenko a avertizat că situația rămâne imprevizibilă. ”În fiecare dimineață mă trezesc și îmi verific telefonul pentru a vedea dacă vreuna dintre instalațiile noastre a fost lovită peste noapte”, a afirmat el.

Ucraina rămâne importator net de gaze naturale și nu mai cumpără direct gaze rusești din 2015, aprovizionându-se în principal prin Polonia, Slovacia și Ungaria.

Potrivit Fedorenko, temperaturile extrem de scăzute și atacurile rusești au obligat Naftogaz să importe o cantitate record de 7,8 miliarde de metri cubi de gaze în 2025 și în primul trimestru din 2026.

Pentru actualul sezon rece, compania a început achizițiile mai devreme și a contractat deja peste un miliard de metri cubi de gaze, dintre care 25% sub formă de gaze naturale lichefiate (GNL). Livrările sunt programate pentru perioada decembrie-martie.

VIDEO Atac șocant. A deschis focul la întâmplare, 5 persoane au fost ucise în centrul orașului Cracovia CITEȘTE ȘI VIDEO Atac șocant. A deschis focul la întâmplare, 5 persoane au fost ucise în centrul orașului Cracovia

Ucraina deține cele mai mari capacități de înmagazinare subterană a gazelor din Europa, de aproximativ 30 de miliarde de metri cubi. Kievul a propus Uniunii Europene să utilizeze o treime din această capacitate pentru stocarea propriilor rezerve.

Fedorenko a subliniat că depozitele, situate la adâncimi de peste un kilometru, oferă protecție împotriva atacurilor și permit livrarea rapidă a gazelor către consumatori, în special către statele din Europa de Est. Potrivit acestuia, tarifele de înmagazinare practicate de Ucraina sunt în prezent cele mai mici din Europa.

În România, prețul gazelor a atins cel mai înalt nivel al ultimilor 4 ani, apropiindu-se de pragul de 450 lei/MWh, presiunea de pe partea de cerere, ca urmare a gradului redus de înmagazinare din UE și România și a răcirii vremii, fiind dublată de cea de pe partea de ofertă internă, care s-a redus cu peste 10%, în urma intrării în revizie a zăcămintelor Hurezani, al OMV Petrom, și Corunca, al Romgaz, conform datelor Profit.ro.

Chiar dacă a crescut în ultimul timp, gradul de înmagazinare din România a ajuns de-abia la aproximativ 86%, cu 11 puncte procentuale sub cel de la aceeași dată a anului trecut.

La nivelul întregii UE, gradul mediu de umplere a depozitelor subterane de înmagazinare de gaze naturale este de doar puțin peste 74%.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3498 +0.0039+0.07 %
1 USD4.8428 +0.0273+0.57 %
1 GBP6.4023 +0.0088+0.14 %
1 CHF5.7814 -0.0124-0.21 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite