VIDEO Biden, mesaj în Polonia cu referire la Papa Ioan Paul al II-lea către Uniunea Sovietică în 1979. "Putin nu trebuie să rămână la putere. Va fi o bătălie lungă.". Mesaj și către poporul rus

VIDEO Biden, mesaj în Polonia cu referire la Papa Ioan Paul al II-lea către Uniunea Sovietică în 1979. "Putin nu trebuie să rămână la putere. Va fi o bătălie lungă.". Mesaj și către poporul rus
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mar 2022

Președintele SUA Joe Biden, aflat la Varșovia, a transmis într-un mesaj public că lupta ''între democrație și autocrație'' va fi una de lungă durată și că Statele Unite sunt alături de Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

''Această luptă nu va fi câștigată în zile sau luni. Trebuie să ne înarmăm pentru o luptă de lungă durată în fața noastră'', a spus Biden, asigurându-i pe ucraineni: ''Suntem alături de voi''.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune

Biden și-a început discursul făcând referire la mesajul Papei polonez Ioan Paul al II-lea către Uniunea Sovietică în 1979.„Nu vă fie frică”, a spus el.

„Am ieșit din nou în marea bătălie pentru libertate, o bătălie între democrație și autocrație, între libertate și represiune... În această bătălie, trebuie să fim cu ochii limpezi. Nici această bătălie nu va fi câștigată în zile sau luni. Trebuie să ne pregătim pentru lupta lungă care urmează”, a spus Biden în afara Castelului Regal.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi

Președintele SUA a transmis un mesaj ferm către Rusia în privința apărării partenerilor NATO: „Nici să nu vă gândiți să pășiți un centimetru pe teritoriul NATO”.

El a calificat campania militară rusă din Ucraina un eșec pe toate planurile și afirmă despre Putin că ”pentru dragostea lui Dumnezeu, acest om nu trebuie să rămână la putere”

Președintele american s-a adresat direct și rușilor pentru a le spune că „poporul rus nu este inamicul nostru”.

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group: Oamenii și-au dat seama că, în vremuri tulburi, este bine să faci investiții. Investițiile imobiliare - cea mai bună și ușoară modalitate de securizare a banilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group: Oamenii și-au dat seama că, în vremuri tulburi, este bine să faci investiții. Investițiile imobiliare - cea mai bună și ușoară modalitate de securizare a banilor

„Permiteți-mi să spun asta dacă sunteți în stare să mă auziți - voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru. Refuz să cred că salutați uciderea copiilor și bunicilor nevinovați sau că acceptați ca spitalele, școlile, maternitățile să fie lovite de rachete și bombe rusești”, a punctat Biden.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
ucraina