Victoria Bonya, influenceră de beauty cunoscută pentru sfaturi de machiaj și stil de viață, i-a adresat un mesaj direct lui Putin într-o postare pe Instagram. ”Vladimir Vladimirovici, oamenii se tem de dumneavoastră”, a scris ea.
”Oamenii se tem de dumneavoastră, bloggerii se tem de dumneavoastră, artiștii se tem de dumneavoastră, guvernatorii se tem de dumneavoastră. Și dumneavoastră sunteți președintele țării noastre”, a continuat Bonya.
Deși a spus că îl susține pe liderul rus, ea a enumerat o serie de probleme din Rusia, inclusiv reacția lentă a autorităților la inundațiile din Daghestan, gestionarea controversată a sacrificării animalelor în Siberia și restricțiile tot mai severe asupra rețelelor sociale, care, potrivit ei, îi împiedică pe oameni să comunice cu cei apropiați, notează News.ro.
Videoclipul publicat de Bonya, care locuiește în prezent în Monaco și deține propria linie de cosmetice, a adunat aproximativ 26 de milioane de vizualizări și peste 75.000 de comentarii, multe dintre ele lăudând curajul influencerei.
O altă influenceră rusă populară, cunoscută sub numele Aiza și stabilită și ea în străinătate, a susținut mesajul acesteia într-un videoclip publicat pe Instagram. Ea a avertizat că restricțiile recente asupra aplicației de mesagerie Telegram ar putea lovi puternic economia rusă și a criticat taxele ridicate și inegalitățile sociale. Ulterior, videoclipul a fost șters.
Criticile apar într-un moment în care sondaje recente indică o scădere a sprijinului pentru Putin, pe fondul restricțiilor tot mai stricte asupra internetului și al dificultăților economice resimțite de populație în contextul războiului prelungit din Ucraina.
Restricțiile asupra internetului s-au intensificat în Rusia începând din primăvară. Au fost înregistrate întreruperi repetate ale internetului mobil, inclusiv în marile orașe Moscova și Sankt Petersburg, precum și limitări ale accesului la Telegram și măsuri împotriva serviciilor VPN, utilizate frecvent pentru a ocoli blocarea unor site-uri.
Autoritățile au explicat că întreruperile internetului mobil sunt măsuri de securitate menite să contracareze metode tot mai sofisticate de atac atribuite Ucrainei, promițând că serviciile vor reveni la normal atunci când situația de securitate o va permite.
Restricțiile asupra Telegram au afectat în mod special influencerii și creatorii de conținut online. Aceștia își pierduseră deja o parte din venituri după ce, în septembrie, a intrat în vigoare o lege care interzice rezidenților ruși să facă publicitate pe platforme considerate ”indezirabile” sau blocate de stat. Instagram, blocat oficial în 2022, este în continuare utilizat de mulți ruși prin intermediul VPN-urilor.
În martie, bloggerița Liza Moka a publicat un mesaj video emoționant către cei aproximativ 900.000 de urmăritori ai săi, în care a criticat restricțiile asupra internetului. Ea a spus că locuiește într-o zonă rurală și că singura modalitate prin care poate lucra sau prin care copiii ei pot studia este online.
Un alt utilizator Instagram, Artyom, în vârstă de 19 ani, a publicat la începutul lunii martie un videoclip în care s-a declarat șocat de faptul că Rusia nu doar că a blocat rețelele sociale, ci interzice și utilizarea cuvintelor englezești în publicitate.
Criticile nu vin doar din partea influențerilor. Unele articole din presa rusă au comparat întreruperile internetului cu interdicțiile impuse în perioada lui Stalin asupra anumitor domenii de cercetare.
Politologul Ekaterina Schulmann, de la Carnegie Russia Eurasia Center din Berlin, a declarat pentru CNN că restricțiile asupra internetului au declanșat mai multe reacții publice deoarece sunt percepute ca o temă mai puțin politică, dar că schimbări subtile în atitudinea populației au apărut încă din 2025, pe fondul războiului din Ucraina.
Potrivit acesteia, se conturează o majoritate tot mai mare de ruși care ar prefera încetarea războiului, chiar dacă obiectivele declarate nu sunt atinse.
Jurnalistul de investigație Andrei Soldatov a afirmat că oboseala provocată de război devine vizibilă chiar și în rândul celor care susțin Kremlinul.
În același timp, presiunea asupra bloggerilor continuă. În martie, bloggerul pro-Putin Ilya Remeslo a publicat pe Telegram un manifest în care a numit războiul din Ucraina ”o fundătură” și a cerut ca Putin să fie judecat. O zi mai târziu, presa a relatat că acesta a fost internat într-un spital psihiatric din Sankt Petersburg.
Reacția Kremlinului la criticile recente a fost relativ rezervată. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a comentat videoclipul Victoriei Bonya, afirmând că acesta ”abordează multe teme” și că autoritățile lucrează separat la fiecare dintre ele.
Experții avertizează că ar putea urma noi măsuri restrictive, mai ales în contextul scăderii popularității lui Putin, care ar fi pierdut peste șapte puncte procentuale în sondajele realizate anul acesta de institutul rus VCIOM.
Politologii consideră că stabilitatea regimului va depinde de modul în care populația percepe situația actuală, dacă restricțiile și dificultățile economice sunt văzute ca o normalitate sau ca o situație temporară.
”Președintele reprezintă status quo-ul. Dacă oamenilor le place această situație, îl aprobă. Dacă încep să nu mai fie mulțumiți de status quo, atunci încep să nu îl mai placă nici pe el.”, a spus Schulmann.


















