Pe lângă Marea Britanie și Olanda, țări precum Spania, Belgia, Germania, Italia și America au devenit din ce în ce mai populare în rândul celor care aleg să studieze în străinătate, spune, la Profit.ro TV, Alexandra Bădescu, deputy general manager al IntegralEdu, o firmă de consultanță educațională pentru studii în străinătate, fondată în 2008.
“Pe partea de licee în străinătate, costurile s-au menținut în funcție de destinația de studiu. În Marea Britanie, cea mai populară destinație, costurile încep de undeva de la 20.000 de lire pe an. Și, bineînțeles, că aceste costuri pot să urce în funcție de prestigiul liceului. La aceste costuri trebuie luată în calcul și partea de cheltuieli de cazare, de masă și celelalte cheltuieli pe care le are un copil.
În Spania, costurile sunt ceva mai reduse, încep undeva de la 14.000 de euro pe an. În America avem licee care încep de la 40.000 de dolari pe an, iar cele mai scumpe sunt în Elveția, care ajung la 150.000 de franci pe an”, precizează aceasta.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
IntegralEdu lucrează anual cu aproximativ 1.500 de tineri care pleacă în străinătate pentru programe de lungă și scurtă durată.
“În Marea Britanie chiar și-au exprimat dorința de a avea din nou copii din România, venind la târgurile noastre educaționale pe care le organizăm și vin cu burse foarte bune pentru copii. Avem o universitate care oferă o bursă de 50%, practic costurile de la 20.000 de lire pe an se reduc la 9.250 de lire.
Totodată, universitățile din Marea Britanie și-au dat seama că trebuie să deschidă campusuri și în alte țări din Europa continentală. Astfel, sunt universități din Marea Britanie care și-au deschis campusuri în Germania, în Grecia, astfel încât facilitează accesul la studiile britanice și în alte țări la costuri mai reduse”, mai spune Alexandra Bădescu.
În Olanda, adaugă ea, merg cei mai mulți copii din România, pentru că au taxa de școlarizare redusă, de 2.600 de euro pe an.
“Ei au foarte multe programe specializate pe partea de computer science, engineering, economics and business, dar și arte. Olanda oferă niște cursuri foarte atractive pentru copii și de aceea elevii din România caută programele din Olanda, pentru că sunt foarte ofertante și adaptate la cerințele job-urilor actuale”, completează aceasta.

În Italia, taxele de studiu pornesc de la 1.000 de euro și ajung până la 20.000 de euro pe an.
“Climatul este foarte atrăgător pentru elevi, iar limba este mult mai ușor de învățat. În plus, Italia vine și cu din ce în ce mai multe cursuri în limba engleză și este și foarte ofertantă pe zona de fashion, unde se duc foarte mulți copii în ultima perioadă pentru astfel de cursuri, dar și pentru cursuri de business”, precizează Alexandra Bădescu.
Și Spania a devenit foarte ofertantă, având și o multitudine de programe în limba engleză.
“Spania a crescut față de anul trecut, a urcat pe poziția numărul 3 în top pentru cursurile pe care ei le oferă. Accesul în Spania e destul de ușor pentru copii, mulți cunosc și limba spaniolă, iar taxele de studiu încep de la 3.000 de euro pe an. Și din punct de vedere financiar, ăsta este un lucru foarte bun pentru copii. Găsesc cazare mult mai ușor decât în Olanda și în Anglia. Și e o țară care crește în top”, mai spune ea.
La universitățile de stat din Germania, pentru programele în limba germană, costurile sunt zero.
“Copiii din România nu toți au un nivel de limba germană foarte bun, astfel încât să poată studia limba germană, și atunci mergem spre programele în limba engleză. Programele din limba engleza în Germania sunt undeva în jur de 9.000 de euro pe an. Copiii merg acolo însă pentru că sunt foarte multe universități pe parte tehnică, de exemplu pe partea de inginerie, iar din universitate copiii sunt selectați și se pot angaja direct la marile companii în aceste domenii”, precizează Alexandra Bădescu.

“În America e un sistem diferit de învățământ, dar copiii merg acolo pentru bursele pe care ei le oferă. Oferă burse sportive, de merit, deoarece costurile sunt mai ridicate decât în Europa, costurile fiind de 20.000 de dolari pe an, inclusiv cazare, ceea ce e foarte avantajos pentru studenții din România”, mai adaugă ea.
Alegerea programului de studiu este importantă, continuă Alexandra Bădescu, astfel că tinerii încep încă din clasa a noua să se pregătească pentru admiterea la o universitate din străinătate.
“În primul rând, trebuie să definești foarte bine domeniul de studiu. După ce ai domeniul studiu, căutăm împreună cu familiile universitățile de top în domeniile respective de studiu. Și apoi, bineînțeles, e aspectul financiar și ne uităm și spre această direcție. Analiza este mare, cerințele universităților trebuie respectate foarte bine”, mai spune aceasta.